Asta e jocul celor mici, jocul care le dă încrederea în sine, jocul care le dă Puterea!
Azi ne-am jucat de-a doctorul, mult si tare fain! Matei e bolnăvior, puţină febră, dureri în gât, vărsături. După o dimineaţă apatică, în întregime la orizontală, cu poveşti si desene, după prânz a apărut soarele, râsul colorat si niţică zburdălnicie. Printre ele, hop si eu să pregătesc o cină mai tânără, încep să mă vait că nu mă simt prea bine, că mă doare gâtul, etc. Matei, receptiv instant, aduce termometrul, adică o jumătate de cangur de plastic.
– Trebuie să-ti iau febra!
-Păi, nu aşa, stai să mă-ntind!
Imi aşeaza atent termometrul sub braţ:
M: – Ai 473!
Eu: – Wau! Ce febra !!!
M: – Aduc repede un sirop!
Eu, văitându-mă si mai tare:
Eu: – Dar mă doare gââââtul!
M: – Deschide gura, să văd!
Eu: – Nu Vreau să-mi bagi aia în gură!
M: – Da, trebuie, e rosuuuu, ai febră în gât!
– Să-ti dau o pastilă de supt.
Eu: – Am voie să mănânc după ea?
M: – Nu, n-ai voie, trebuie să-ţi se liniştească în burtică!
M: – Si, dupaia trebuie să-ţi dau si granulele!
Eu: – O, mă simt mult mai bine!
M: – Stiu, mama !
A fost jocul lui, a fost în totalitate cel care a a avut puterea, nu s-a mai simţit neputincios, agasat, izolat, nedemn. M-am lasat manevrată în toate chipurile, m-am maimuţărit lamentându-mă si, deşi se amuza mă trata cu deosebită seriozitate. A fost conectare maximă, afecţiune, cunoaştere si terapie.
Vă îndemn să nu uitaţi de Jocul în acest fel! Nici eu nu-l pun în practică cât de des aş vrea, însă e miraculos. Văzându-mă pe mine neajutorată, nevoiaşă si privată de demnitate, i-a permis să se vindece, să fie satisfăcut, să fie el cel puternic.
Hai la joacă, hai, hai, hai !
PS. Era să uit de cartea de printre rânduri 🙂 : Reţete de jocuri, de Lawrence J. Cohen
Lumea noastră 