Mă joc, deci fac ce vreau!

Asta e jocul celor mici, jocul care le dă încrederea în sine, jocul care  le dă Puterea!

Azi ne-am jucat de-a doctorul, mult si tare fain! Matei e bolnăvior, puţină febră, dureri în gât, vărsături. După o dimineaţă apatică, în întregime la orizontală, cu poveşti si desene, după prânz a apărut soarele, râsul colorat si niţică zburdălnicie. Printre ele, hop si eu să pregătesc o cină mai tânără, încep să mă vait  că nu mă simt prea bine, că mă doare gâtul, etc. Matei, receptiv instant, aduce termometrul, adică o jumătate de cangur de plastic.

– Trebuie să-ti iau febra!

-Păi,  nu aşa, stai să mă-ntind! 

Imi aşeaza atent termometrul sub braţ:

 M: – Ai 473!

Eu: – Wau! Ce febra !!!

M: – Aduc repede un sirop!

 Eu, văitându-mă si mai tare:

Eu: – Dar mă doare gââââtul!

M: – Deschide gura, să văd!

Eu: – Nu Vreau să-mi bagi aia în gură!

M: – Da, trebuie, e rosuuuu, ai febră în gât!

 – Să-ti dau o pastilă de supt.

Eu: – Am voie să mănânc după ea?

M: – Nu, n-ai voie, trebuie să-ţi se liniştească în burtică!

M: – Si, dupaia trebuie să-ţi dau si granulele!

Eu: – O, mă simt mult mai bine!

M: – Stiu, mama !

A fost jocul lui, a fost în totalitate cel care a a avut puterea, nu s-a mai simţit neputincios, agasat, izolat, nedemn. M-am lasat manevrată în toate chipurile, m-am maimuţărit lamentându-mă si, deşi se amuza mă trata cu deosebită seriozitate. A fost conectare maximă, afecţiune, cunoaştere si terapie.

Vă îndemn să nu uitaţi de Jocul în acest fel! Nici eu nu-l pun în practică cât de des aş vrea, însă e miraculos. Văzându-mă pe mine neajutorată, nevoiaşă si privată de demnitate, i-a permis să se vindece, să fie satisfăcut, să fie el cel puternic.

Hai la joacă, hai, hai, hai !

DSC_7051-m

 

PS. Era să uit de cartea de printre rânduri 🙂 : Reţete de jocuri, de Lawrence J. Cohen

 

 

Timp super special

IMG_2108-n

Da, am un băiat, unul cu B mare si uneori mi-e grozav de greu, cu energia, cu luptele cu aruncatul, cu împuscăturile, cu căţăratul, cu scormonitul, cu  si cu si cu…… E adevărat că tata se ocupă zilnic cel puţin câte două ore de toate acestea, că se fugăresc, trântesc, tăvălesc prin parcuri si păduri, că pândesc fazani, caută şopârle , îsi fabrică tot soiul de năzdrăvănii, dar ziua e mare si mama e încă pe baricade mai tot timpul 🙂 .

Si cel mai greu dintre toate îmi e cu aruncatul, beţe, nisip, pietricele, pietre, uneori si pietroaie. El se joacă, îşi imagineaza, se entuziasmează si nu aruncă ca să loveasca, e cât se poate de clar pentru mine, dar în mijlocul copiilor se pot întâmpla multe . Si într-o zi zbuciumată, după ce a aruncat cu o piatra oarecare în sus si si-a spart capul, a apărut si Ideea. Timp special de aruncat! O dată sau de două ori pe zi, 5 -10 minute ne jucam în casă si aruncam unul în altul sau aiurea cu obiecte moi, haine, jucării de pluş, ghemotoace de hârtie, etc E o nebunie, o bucurie imensă si râdem de ne prăpădim.

Aşa că astfel inspiraţi, ieri dimineaţă în Parcul Copiilor, cu Daviducu si Alina am încins o bătaie cu iarbă de mama focului 🙂 . Era un alt moment pe care am încercat cumva să-l salvez, căci Mati găsise niste pietricele, aşa ca am propus alternativa. A fost un timp incredibil, si pură veselie, iarba s-a strecurat peste tot si câte un fir răzleţ mai găsesc si acum pe te miri unde 🙂 !

Mulţumesc, Otilia,  munca ta mă inspiră nespus!

„Scule” şi alte chestii de băieţi :)

Staţi liniştiţi,  nu am de gând să schimb profilul blogului 🙂  si  nici să-i fac concurenţă soţului meu :), de fapt sunt sătulă de scule si chestii de băieţi :), dar în acelaşi timp sunt atât de entuziasmată de jucărelele lui Matei primite de la domnul Nicu Tataranu, încât vreau să vi le recomand din tot sufletul.

Stiind de la Cată , cu care converseaza din când în când despre scule, educaţie sau alte pasiuni, că Matei e si el (cum putea fi altfel cu aşa un tată) înnebunit după scule,  domnul Tataranu ne-a trimis cadou câteva jucărele fantastice.  Mulţumim, mulţumim, mulţumim!

Maşinuţa de mai jos, fabricată din lemn si demontabilă. Maşina e alcătuită din bucăţi de lemn de diferie dimensiuni si culori prinse între ele cu şuruburi din lemn, care pot fi deşurubate cu ajutorul unei şurubelniţe, bineînţeles tot din lemn, din setul cu scule de mai jos.

Observaţi cum micul meşter se ambiţionează să desfacă şuruburile 🙂 !

E o jucărie care îi dezvoltă copilului îndemânarea, coordonarea, îl ajută să înveţe culorile, formele si nu în ultimul rând îi stimulează creativitatea.

O altă jucărie primită în dar e această cutie cu scule, tot din lemn, tot frumos colorată si bine închegată. De altfel cu ciocanul am spart nuci cu mare spor, aşa cum v-am arătat deja aici.

Am mai primit si un banc mare cu scule, pe care din păcate nu l-am putut fotografia, căci e tot demontat aşa cum îi si stă bine de altfel 🙂 ! Dar  îl găsiţi aici.

Dacă v-am făcut curioşi vă recomand cu toată căldura să poposiţi la Casa Retro, veţi găsi o lume fascinantă de jocuri si jucării educative, creative, logice si de divertisment.

O zi de joacă cu Matei

Cum ne mai jucăm? Adică cum se petrece o zi de joacă pe la noi?  Dimineaţa după trezire ne bucurăm încă puţin de prezenţa lui tata şi încingem o v-ati ascunselea după pătuţ. E un moment tare haios mai ales că la un moment dat tata chiar  dispare la serviciu :). După micul dejun şi porţia de plimbare de dimineaţă urmează jocul cu oala sau cu capacul şi cu lingura (asta în bucătărie cât mai trebăluieşte mama puţin). Se porneşte un tărăboi pe cinste, care de cele mai multe ori se încheie apoteotic (mai ales pentru vecini) cu azvârlitul capacului pe podea. Apoi trecem la joaca de dinaintea somnului de prânz, aşa cam o jumătate de oră, în patul mare. Aici avem mai multe variante fie alegem o jucarie şi o analizăm îndelung, fie o cărticică pe care o studiem cu nesaţ (căci tare ne mai plac pozele mari şi colorate) fie pur si simplu ne jucăm cu degeţelele (piţigaie-gaie) sau învăţăm de zor unde e năsucul, guriţa, urechile etc.

Seara,  înainte de somnic citim o poveste scurtă, mai bine zis un sfert de poveste,căci atenţia noastră zboară iute la alte imagini, cântam nişte cântecele domoale sau spunem poezioare.

Pe lângă toate acesta nu putem să nu amintim joacă noastră favorită azvârlitul jucăriilor din pătuţ, din scaunelul de masă, din patul mare sau pur şi simplu dintr-o parte în alta atunci când ne deplasăm de-a buşilea. Şi când se termina jucăriile ne aruncăm şosetele, pantalonii sau ce mai găsim la îndemână…

Iar cel mai proaspăt joc al nostru, abia scos din „cuptorul”cu idei al mamei e cel cu jucăria agăţată de un cordon. Pe lângă faptul că ne place nespus s-o târâm după noi prin casă, ni se pare foarte interesant să tragem de cordon până ajunge jucăria la noi şi tot aşa la nesfârşit..

Am mai experimentat şi jocul de-a pipăitul şi ne-am înmuiat mânuţele în diverse „preparate” : coca pentru biscuiţi, spanacul cu paste, cubul de gheaţă, frunzele de ceapă verde etc.  Ar mai fi jocul de-a trânta cu pernele, jocul „Găseşte jucăria”(acestea sunt specialitatea lui tata 🙂 ) , jocul  „In care cutie încap mai multe jucării?” şi altele şi altele….

Şi peste toate aceste jocuri se aşterne de fiecare dată o bucurie nemărginită, un râs sprinten şi zgomotos, o dorinţa tot mai aprigă de a experimenta şi de a descoperi mai mult şi mai mult din tot ce ne înconjoară. Iar eu nu încetez să mă minunez de energia exuberantă şi de inocenţa infinită a copilului meu şi să mulţumesc spre cer pentru binecuvântarea primită…..

Voi cum va mai jucati ?