Toamna…

Chanson d’automne

Les sanglots longs
Des violons
De l’automne
Blessent mon coeur
D’une langueur
Monotone.

Tout suffocant
Et blême, quand
Sonne l’heure,
Je me souviens
Des jours anciens
Et je pleure

Et je m’en vais
Au vent mauvais
Qui m’emporte
Deçà, delà,
Pareil à la
Feuille morte.

                     Paul Verlaine

Anunțuri

D’ale vacanţei

Au mai fost câteva zile de hoinăreală si, fară doar si poate vara asta a fost a pădurii si a muntelui!

Despre Cheile Nerei nu cred că se mai poate spune ceva in plus. Un loc absolut mirific, de o sălbăticie si o frumuseţe rară! Colindaserăm în tinereţile noastre neliniştite 🙂  de destule ori ţinutul si pe jos si cu bicicletele si am dorit să-l revedem cu Teiuţ si prin ochii lui curiosi si inocenţi. A fost si o fugă din calea caniculei, a aerului îmbâcsit si a betoanelor! Asumată, căci am plecat cu diagnosticul de amigdalită acută si cu antibioticul în bagaj 😦 !

Si n-a fost veselia obişnuită si Teiuţ n-a zburdat ca un mielusel prin păduri, s-a mai cerut în braţe, a simţit mai mult nevoia să fie dezmierdat decât să exploreze liber natura… A fost altfel, dar a fost minunat!!!

Si când mi-am privit băieţii traversând podul vechi si şubred am simţit că nu nu-mi ajunge nici o îmbrăţişare din lume să-i întâmpin!

Cu bine vară si munte drag!

Desertul verii

Puteţi să râdeţi de mine cât vreţi, să vă prăpădiţi, să hohotiţi, să muriţi de râs nu alta, dar,  Da,  doar acum am descoperit si eu Crumble-ul!! Asta e se întâmplă si pe la case mai mari, important e că o dată aflat mi s-a cuibărit în bucătărie si mai scoate-l dacă poţi! De cel puţin două ori pe săptămână îşi face frumuşel loc în tava-inimioară si ne parfumează căsuţa, ne bucură, ne răsfaţă! Cu siguranţă suntem nişte gurmaaaaaaanzi , dar asta o ştiaţi demult :)!

Deliciosul desert englezesc se serveşte cald alături de o cupă de îngheţată într-un contrast seducător…..

Insă vă asigur că si fără îngheţată e sublim! E ciudat,  prima dată când l-am gustat mi-a amintit de găluştele cu prune ale mamei cu pesmet crocant! E ceva acolo în ele care mă răscoleşte si mă copilăreşte… Gust, miros, textură…

Si peste toate astea, dacă mai poate exista un şi, e atât de simplu de făcut si atât de sănătos!!!!!!!!! Ei, uite că am încropit si elogiul crumble-lui si ca să fie tabloul complet o să scriu si  o odă 🙂 !!!

Avem nevoie de:

  • fructe, orice fel, orice combinaţii (la mine au fost de această dată 5 piersici măricele, altă data combinate cu prune, afine, etc.) tăiate cubuleţe
  • 2 linguri zahăr brun (dacă vă place mai dulce, trei)
  • 1 lingură si jumătate făină
  • scorţişoară, vanilie sau ce arome vă plac

Aluatul e dezarmant de simplu:

  • 150 gr făină (eu de fiecare dată l-am preparat cu făină integrală)
  • 3 linguri zahăr brun sau 4 pentru iubitori de si mai dulce 🙂
  • 1 lingură fulgi de ovăz
  • 100gr unt rece

Fructele tăiate cubuleţe sau întregi în cazul fructelor de pădure le alintăm cu zahărul si scorţişoară si făina. Ungem o tava cu diametrul 24cm, chiar si puţin mai mică cu unt si le răsturnăm pur si simplu în ea. Apoi ne ocupăm de aluat. Amestecăm făina cu zahărul si fulgii de ovăz si adăugăm untul rece, abia scos din frigider, tăiat cubuleţe. Frământăm cu vârful degetelor să obţinem un aluat sfărămicios. Il presărăm peste fructe si apăsăm doar aşa puţin cu palma să se aşeze.

Introducem minunea în cuptorul preîncălzit până se rumeneşte, vreo 30 de minute.

Si apoi păpăm cu mic cu mare aşa cu linguroiul din tavă sau cu degeţele ca Teiuţ si ne lingem boticul de aşa bunătate!!!!

Poftă bună, dragii mei!!!

P.S.  Despre crumble