Portocaliu – culoarea primului portret!

 

IMG_4094+e  Intr-una din după-amiezele săptămânii trecute , ajunsă la grădi să-mi iau flăcăul înflăcărat, copiii desenau la măsuţe. Am aşteptat în uşa până Matei şi- a terminat desenul si, când ne pregăteam să plecăm, o fetiţă a venit spre noi si i-a întins lui desenul ei :  Uite, Matei, te-am desenat pe tine!

El, modelul, n-a părut deloc impresionat, însă eu…  Desenele copiiilor o înfăţişeaza mai mereu pe mama  sau o floare sau un monstru si ea a vrut să-l deseneze pe Matei, rebelul grupei si cel aşteptat de colegi cu chiote  în fiecare dimineaţă…

Cât de minunată poate fi copilăria !!!!!

Imi place portocaliul: e jucăuş, e impetuos, e liberator !!!

 

Anunțuri

Aşa îmi place să meditez!

De vreo câteva săptămâni Matei e vădit preocupat să mă distreze, să-mi provoace râsul cel mai tulmutos. Inventează tot felul de combinaţii de cuvinte, poveşti, chestii fără sens, dar pline de comic, încât după- amiezele uneori Cătă ne gaseste într-o frenezie de râs zgomotos de vai ia iai !

Altădată suntem în supermarket si începe desfătarea, cu ochi suspiciosi la început îndreptaţi asupra-ne, dar încet-încet cu zâmbete tot mai largi primprejur. Facem cumpărături în ritm de râs, e absolut incredibil, trebuie să-ncercaţi!

Apoi seara înainte de culcare, poveşti hazlii, cuvinte pocite si inversate, asociaţii inedite, toate spre aceiaşi captură: râsul cel mai râs, cel mai molipsitor, cel mai eliberator.

Si încet am prins ideea si-am învăţat să preţuiesc aceste momente si să trăiesc la maxim tot ceea ce se creeaza între noi în acele clipe . Si chiar simt că râsul asta ce mi se răspândeste în toată fiinţa si în care mă afund, îngăduindu-l pe deplin, e cea mai intensă meditaţie.

Faină cale deschisă de maestrul meu bălai, calea râsetelor.

Mulţumeeeeesc 🙂 🙂 🙂 !

DSC_6523-e

 

Despre bătălii si despre … biruinţă

Zile lungi si nopţi arzânde , şase la număr, dar duble la simţire… A fost prima bătălie zdravănă si cea mai înfricoşătoare pentru mine, căci armele erau noi si necunoscute…

Dar să-ncepem cu a fost odată, acum aproximativ 4 luni, când mi-am luat inima-n dinţi si am spus da tratamentului homeopat. Intrarea-n colectivitate si poveştile înspăimântătoare despre răceli si viruşi si alţi balauri m-au decis. Si până săptămâna trecută am răzbit cu bine, mereu cu muci si tuse, dar nimic mai mult. Biluţele magice ne-au fost prieteni de nădejde si Mati le-a primit firesc si amuzat în lumea lui.

Dar săptămâna trecută si-a făcut apariţia si Cotoroanţa, febra mare, peste 39 ne-a răpus si am purces la luptă. Ziua totul era normal, poftă de joacă, veselie. Seara febra începea să crească si atunci îi vorbeam despre cât de puternic e si cum luptă corpişorul lui si înşiram poveşti cu balauri si voinici învingători. Si Teiuţ îmi arăta cu mândrie muşchii lui, aşa cum l-a învăţat eroul lui, tata,  si îmi descria cum îl spulberă el pe monstru. Apoi, pe la miezul nopţii bătălia era crâncenă, 39, 39 cu 2, cu 3. Atunci chemam în ajutor un supozitor cu paracetamol si niste comprese pe picioruşe si apoi atmosfera se domolea. Si tot asa 5 nopţi si 5 zile. In rest muci si tuse. A şasea zi am mers la doctor din nou, eu cu frica ascunsă peste tot si Mati cu chef de şotii. Domnul doctor mi-a simţit panica si m-a privit relaxat si zâmbitor, l-a consultat atent pe Mati, mi-a zis că e ok si că luptă ca un viteaz din basme. Mi-a venit si mie cheful de ghiduşii si-am plecat voioşi spre casa 🙂 !

Si apoi a urmat a şasea noapte, senină, adâncă, fără febră, fără zbucium. Sabia se odihneşte-n teaca , Viteazul a răpus balaurul.

A fost o experienţă tumultoasă care m-a învăţat din nou lecţia despre curaj, despre dragoste si iar despre curaj .

Si n-am să-nchei urându-vă sănătate, ci spunându-vă din suflet Să nu vă pierdeţi curajul, frica, nu boala e cel mai aprig duşman!

Nu mai vreau la grădi!

        S-a sfârşit prima săptămână de grădi… Si eu simt o nevoie teribilă să-l recitesc pe JuulEreditatea decide sexul, constituţia corporală, anumite handicapuri, înfăţişare si, probabil temperamentul copiilor. Personalitatea lor, însă, imaginea lor de sine si capacitatea lor de a-şi folosi inteligenţa si de a convieţui si coopera cu alţi oameni depind de felul în care se comportă cu ei adulţii, mai ales părinţii, dar si educatorii, bunicii si alte persoane de care copiii se ataşează. ( Acesta sunt eu. Tu cine eşti?)
Să nu uităm ce vârstă au copiii noştri, să nu le cerem să nu plângă pentru că sunt bărbaţi, sau curajosi, să nu-i minţim, să nu-i păcălim, să nu-i înfricoşăm… Să-i înţelegem, să le respectăm emoţiile, să le apărăm comoara din suflet !