Despre educaţie

       O cugetare la care as vrea sa reflectăm mereu si mereu, fără să ne mustrăm sau să ne învinovăţim, doar fiind curioşi în fiecare moment la ce Este copilul nostru !

Mulţumesc, Raluca , n-am cuvinte să-ţi mulţumesc !

          Statistic văzut 70 % din ceea ce fac si spun părinţii în educarea copilului lor este destinat mai degraba imaginii sau propriei lor persoane decât copilului. Acel „ai grija” sau „fii atentă” e un exemplu clasic pentru acest mod de a parenta.
Exista multe stiluri de a fi părinte, unul din ele – cel mai eficient după experienţa mea – este cel în care adultul poate să facă distincţia mentală între trăirile proprii si cele ale copilului si să le aducă în relaţie fără a le confunda sau transfera.

(Raluca Jacono – Familylab)

Aş vrea să n-o luăm de la capăt

Vacanţa asta m-am bucurat si de carte. Nu mult, dar totuşi am reuşit să mă cuprind de pagini bune din Crescându-l pe Cain, Dan Kindlon, Michael Thompson.

Si pentru că mai e o zi si începe iar grădi, mă gândesc  la băieţoiul meu epic si adevărat, care se luptă acolo din greu  ! Si aş vrea să fie aşa:

O educatoare de grădiniţă ne-a spus că foloseşte îmbrăţişări ca să-i întâmpine pe copii în fiecare zi si a remarcat efectul calmant, de transformare, pe care acest simplu gest îl are până si asupra celor mai problematici si deranjanţi băieţi din clasa. „Totul e să-i comunici copilului ce e important”, ne-a explicat ea. „Copiii simt ceea ce crezi despre ei ca fiinţe umane. Dacă se simt respectaţi, dacă simt că-i placi si îţi pasă de ei, atunci îţi va fi foarte uşor cu băieţii. Aceşti băieţi reci (nu e cazul lui Mati 🙂 ) si furioşi ţi se topesc în palme, pentru că nevoile lor fundamentale sunt să fie iubiţi, ocrotiţi si respectaţi. Băieţii au aceleaşi nevoi umane ca şi fetele.”

( pag.83)

DSC_5593

Un început de grădi aşa cum îl speraţi, dragi mămici!

Si nu uitaţi de carte, e minunată !

Despre limite

S-a spus despre copii că ar fi interesaţi să caute sau să testeze limitele, ca şi cum ar acţiona conştient, să vadă cât de departe pot merge şi ca şi cum ar vrea să-si manipuleze părinţii. Judecând după experienţa mea nu este aşa.

Copiii pe care îi catalogam aşa, pentru că manifestă un comportament precum cel descris mai sus, nu sunt siguri de contactul cu părinţii lor, care, la rândul lor, sunt nesiguri în contactul cu copiii. Ei nu se exprimă aproape niciodata personal, motiv pentru care copiii nu le pot recunoaste poziţia. Copiii pot căuta realmente limitele, dar o fac pentru că nu le cunosc. Iar atunci când un copil nu cunoaşte limitele părinţilor, devine nesigur, complet pasiv sau hiperactiv si întotdeauna se izolează.

(Acesta sunt eu! Tu cine esti? de Jesper Juul, Ed Ponte, pag.37-38)

Inchei azi sirul de extrase din carte, nădăjduind că v-am trezit interesul si invitându-vă încă o dată la lansarea din Timişoara!

afis lansare

Despre dialog

         Miezul responsabilitaţii părinţilor pentru calitatea relaţionării în familie este să aibă iniţiativă si să le ceară activ copiilor să-si exprime dorinţele si nevoile. Altfel, aceştia nu vor învăţa să vorbească despre ei, ci doar sa aduca contraargumente părinţilor. Procedând aşa, de fiecare parte va spori necunoaşterea celuilalt si e posibil ca amândoi să ajungă la concluzia nefastă că, în cazul conflictelor interumane, folosirea limbajului este inutilă.

(Acesta sunt eu! Tu cine esti? de Jesper Juul, Ed Ponte, pag.90)

Si nu uitaţi, sâmbată 1 iunie, lansarea cărtii si în Timişoara, la librăria Cărtureşti din Iulius Mall!

Un sfârsit de săptămâna odihnitor, dar surprinzător 🙂 ,  dragii mei cititori!

Despre responsabiliate

          Pe copii nu-i intereseaza puterea. Când încep să-si tiranizeze părinţii, o fac pentru că aceştia din urmă nu preiau conducerea. Comportamentul lor „iraţional” nu este expresia unei pofte de putere, ci a durerii că sunt împovăraţi cu prea multa responsabilitate.

(Acesta sunt eu! Tu cine esti?, de Jesper Juul,  Ed. Ponte, pag. 26)