Câteva gânduri

Fără doar si poate au fost două zile incredibile. Atât de incredibile încât nici nu pot scrie încă nimic despre…

Doar aceasta: prezenţa Ralucăi, privirea ei, gesturile, inflexiunile vocii si întreaga-i postură nu pot fi cuprinse în cuvinte. Tot ce scrie, tot ce ne împărtăşeşte în scris e fenomenal, dar făptura-i acolo, în faţa ta, cu toate reuşitele ei si cu toate bătăliile ce i se citesc în ochii  mari si negri sunt cel mai bun călăuzitor.

Am învăţat atâtea si doar sorbind-o din ochi, aşa ca-ntr-un film mut!

Mulţumesc, Raluca!

Revin, desigur când mă mai dezmeticesc 🙂 !

Carte de căpătâi

Peştii înoată, păsările zboară, iar oamenii simt.

Printre un morman de acte pentru înfiinţarea de firmă, flyere, liste si listuţe cu tot ce mai am nevoie s-o purced la drum, si pe o ploaie măruntă si stăruitoare, tot trebuie să vă povestesc puţin despre acest pedagog si psihoterapeut extraordinar, Haim Ginott si despre cartea sa Intre părinte si copil, o carte pe care, eu,  o asez pe primul loc într-un top al lecturilor de părinte!!!!

Am parcurs-o de două ori si mi-e dor de ea în fiecare clipă! Deşi majoritatea dintre ideile sale le-am regăsit si la Gordon si la Jesper Jull, Salome, parcă Ginott le dă glas mult mai convingător, mai cald, mai pe sufletul meu!

Textul vorbeşte despre o comunicare afectuoasă, sănătoasă cu copiii, un dialog care să-i ajute să-şi dezvolte încrederea în ei, folosind un limbaj care ocroteşte sentimentele în loc să critice comportamentul.

Vă redau unul din fragmentele mele preferate.

Din păcate nici noi nici copii noştri nu am fost educaţi să ne împărtăşim sentimentele. Adesea nici măcar nu ştim ce simţim sau cum simţim.

De obicei când nu ştiu să facă faţă unui lucru, copii devin furioşi si îi învinovăţesc pe alţii pentru situaţia lor dificilă. Asta îi înfurie pe părinţi, care îţi învinovăţesc la rândul lor copii si spun lucruri pe care le vor regreta mai târziu, fără să rezolve problema.

De vreme ce copiii nu ştiu să-şi mărturisească sentimentele, ar fi util dacă părinţii ar învăţa să audă sentimentele de frică, disperare si neajutorare, ascunse de crizele de furie. In loc să reacţioneze la comportament, părinţii ar răspunde la sentimentele de tulburare ale copiilor si i-ar ajuta astfel să facă faţă. Numai atunci când se simt în ordine copiii pot să gândească limpede si să acţioneze corect.

Sentimentele intense ale copiilor nu dispar când li se spune << nu-i frumos să simţi asta>>  ori când părinţii încearcă să-i convingă că << n-au nici un motiv să simtă aşa cum simt>>.  Sentimentele intense nu pier dacă sunt interzise, dar culmea, se atenuează si se îndulcesc atunci când ascultătorul le acceptă cu simpatie si înţelegere.

Lectură plăcută!

Intâmplări deloc întâmplătoare (II)

… de data asta ale mămicii, care se pare că a găsit un locuşor pentru visul ei! 🙂

…s-au dus zilele de concediu pentru creşterea copilului, dar vor veni tot zile alături de Teiuţ si de alţi năzdrăvani.

Din 1 octombrie cu ajutorul lui D-zeu, mama va fi de veghe în lanul cu pitici, într-un spaţiu minunat, veselindu-se si copilărindu-se La Motzoflici, popasul celor mici. 

Deocamdata suntem în febra pregătirilor, dar abia aştept să vă prezint pe-ndelete proiectul nostru.

Tot ce pot să vă spun e că D-zeu lucreaza prin oameni si visul meu a căpatat aripi datorită unor serii de întâmplări deloc întâmplătoare alături de prieteni minunaţii, adică de îngeri!!!  Vă mulţumesc dragii mei si vă iubesc!

Un sfârşit de săptămână aşa,  printre nori 🙂 !

Intâmplări deloc întâmplătoare

Multe ne-a mai adus sfârşitul verii, unele îndelung aşteptate, altele nicidecum dorite, cert e ca în doar câteva zile s-au schimbat atâtea..

….. s-au dus zilele scutecului, au rămas doar nopţiile si eu mă tot minunez ce frumos îi şade lui Teiuţ în chiloţei, ba mai şterg si câte o lacrimă pe furiş, căci de-acum am băiat Mare :(. Si totul s-a întâmplat atât de firesc, cum de altfel e si firesc 🙂 . Pur si simplu într-o dimineaţă de joacă pe-afara am auzit: faci p… la gărduleţ! Si de-atunci aşa a rămas 🙂 ! Scurt, simplu si perfect !

…s-au dus nopţile cu suzetă si n-a mai rămas nimic, nici măcar biberonul cu lapte! Insă aici e o poveste mai cu cântec, căci schimbarea a venit după primul accident de motocicletă ( ştiţi voi cele mici din plastic, fără pedale pe care se împing toţi prichindeii). Pe loc plat, într-o simplă curbă, bărbie, limbă muşcată straşnic si restul vi-l închipuiţi singuri…Au fost doua zile interminabile, dar acum totul e mai mult decât perfect 🙂 !

…s-au dus declaraţiile de independenţă singur! singur! singur! Si au sosit declaraţiile de iubire si de smiorcăiala mama te iubesc! sa te duc ca pe bebeluş ! să te-ajute mama!

…pe de-o parte afirmare, despărţire, îndepărtare, pe de-alta tăgadă, supunere si o imensă nevoie de afecţiune!

…si nu-mi mai aflu în inimă decât aste vorbe ale lui Salome: pentru noi părinţii provocarea constă în a-i permite copilului să realizeze actul cel mai dureros pentru fiecare, acela de a creşte si a se diferenţia de noi.