Despre copilărie

Face oricine ce vrea

În grădina mea, şirete,

 Piersicile-s violete                   

Iar prunele, şi mai şi,

S-au făcut portocalii;

Căţăraţi cu mult dichis,

Strugurii cresc în cais;

Castraveţii cum să spun,

Au pornit să urce-n prun,

Pe-o tulpină de mărar,

Se roşeşte-un gogoşar;

Sub o frunză de măcriş,

Creşte-o floare pe furiş;

Sub o tufă de urzici,

Ziua doarme-un licurici;

Sub un fir de caprifoi,

Stă şi toarce un pisoi;

La umbră de pătrunjel,

Doarme dus şi un căţel;

Profitând că nu-s un zbir,

A crescut şi-un fir de pir;

Şi văzând că-i slobodă;

Creşte-n voie-o lobodă,

Ba, ceea ce-i prea de tot

Se întinde şi-un troscot;

Iar un dovlecel grăbit

Sare gardul ilicit.

Ce să fac? Tot ce se poate

Că-i prea multă libertate.

Mi-a spus mie o furnică

Multă libertate strică.

Iar o viespe rea de gură

Mi-a spus că-i harababură.

Dar nu vreau să schimb nimic,

De aceea şi eu zic:

Uite că-n grădina mea

Face oricine ce vrea.

(Ana Blandiana din vol. Intâmplări din grădina mea)

Zilele acestea ploioase si închise m-au întristat , căci observ in jur cum copilăria e prigonita ! Prichindeii dornici de a cunoaste au voie cu telefoane si tablete, dar nu au voie prin bălti, prin copaci sau cu bătul scormonind in pământ. Au voie sa mănânce toate bazaconiile ( caramele, foietaje, chipsuri), dar nu au voie sa atingă un melc sau o râmă….

Anunțuri

Despre limite

S-a spus despre copii că ar fi interesaţi să caute sau să testeze limitele, ca şi cum ar acţiona conştient, să vadă cât de departe pot merge şi ca şi cum ar vrea să-si manipuleze părinţii. Judecând după experienţa mea nu este aşa.

Copiii pe care îi catalogam aşa, pentru că manifestă un comportament precum cel descris mai sus, nu sunt siguri de contactul cu părinţii lor, care, la rândul lor, sunt nesiguri în contactul cu copiii. Ei nu se exprimă aproape niciodata personal, motiv pentru care copiii nu le pot recunoaste poziţia. Copiii pot căuta realmente limitele, dar o fac pentru că nu le cunosc. Iar atunci când un copil nu cunoaşte limitele părinţilor, devine nesigur, complet pasiv sau hiperactiv si întotdeauna se izolează.

(Acesta sunt eu! Tu cine esti? de Jesper Juul, Ed Ponte, pag.37-38)

Inchei azi sirul de extrase din carte, nădăjduind că v-am trezit interesul si invitându-vă încă o dată la lansarea din Timişoara!

afis lansare

Despre dialog

         Miezul responsabilitaţii părinţilor pentru calitatea relaţionării în familie este să aibă iniţiativă si să le ceară activ copiilor să-si exprime dorinţele si nevoile. Altfel, aceştia nu vor învăţa să vorbească despre ei, ci doar sa aduca contraargumente părinţilor. Procedând aşa, de fiecare parte va spori necunoaşterea celuilalt si e posibil ca amândoi să ajungă la concluzia nefastă că, în cazul conflictelor interumane, folosirea limbajului este inutilă.

(Acesta sunt eu! Tu cine esti? de Jesper Juul, Ed Ponte, pag.90)

Si nu uitaţi, sâmbată 1 iunie, lansarea cărtii si în Timişoara, la librăria Cărtureşti din Iulius Mall!

Un sfârsit de săptămâna odihnitor, dar surprinzător 🙂 ,  dragii mei cititori!

Despre responsabiliate

          Pe copii nu-i intereseaza puterea. Când încep să-si tiranizeze părinţii, o fac pentru că aceştia din urmă nu preiau conducerea. Comportamentul lor „iraţional” nu este expresia unei pofte de putere, ci a durerii că sunt împovăraţi cu prea multa responsabilitate.

(Acesta sunt eu! Tu cine esti?, de Jesper Juul,  Ed. Ponte, pag. 26)

Despre putere

Imi propun să deschid o serie de mici postări în care să aduc în faţă câte un subiect din cartea lui Jesper Juul, Acesta sunt eu! Tu cine esti?,   cu citate sugestive.

Azi,  despre Putere.

Violenţa ca mijloc educaţional, nu dă naştere la respect, ci la teamă. Ea nu-i ajută pe copii să înteleagă diferenţa între bine si rău, ci îi învaţă că este corect să fii violent atunci când deţi puterea. Astfel, cei mici nu învaţă să respecte limitele celor mari, ci să se teamă de consecinţe. ( Cap. Puterea, pag 16)