… cu dragonii pe urmele noastre ( partea a II-a)

V-am lăsat cam mult sa aşteptaţi continuarea aventurilor „dragoniceşti”, dar am avut zile, ba chiar săptămâni lungi si puţintel mai grele. Ne-am reînceput „serviciul” în doi si la modul cel mai sincer e megadificil să munceşti si să ai si pruncul cu tine. Mi-e cât se poate de clar că pentru Teiuţ sunt MAMA si atât, si cu toate astea mă trezesc câteodată având de la el pretenţii peste puterile lui 😦 ! Dar asta e o altă poveste, pe care o s-o depănăm altădată.

Aşadar…..

…………după ce-am urmărit, pândit si fugărit dragonii prin tot Kotorul, după ce-am scotocit prin fiecare găurică din ziduri si nu ne-a scăpat nici o spărtură din porţile grele de lemn, răpuşi de oboseală, dar cu atâtea aventuri în tolbă ne-am întors la cămăruţa noastra din Sveti Stefan si după un somn lung si greu ne-am scos cu totul dragonii din minte. Cine? A, eu si Cată desigur, căci Mati probabil avusese cele mai fabuloase vise 🙂 ! Da, în ziua următoare a început urmărirea inversă,  dragonii ne luaseră urma  si din Muntenegru până în apartamentul din Lipovei ne-au hăituit 🙂 !

Au început ofensiva pe drumul de întoarcere de la plajă care se derula cam aşa:

Eu : Hai, să ne-ascundem după pomul asta gros!

Mati :  Da, repede. Acum unde e ?

Eu : Ne-a pierdut urma, acum putem face câţiva paşi liniştiţi.

Dupa nici un minut.

Mati :  Uite,  iar ne urmăreşte, să ne ascundem!

Unde?

După maşina asta!

Si tot aşa până în cameră.

Iar pe plajă iată cum reuşeam să-i speriem:

DSC_5356 Si iată cum se odihnea Teiuţul pe umăru-mi după ofensive istovitoare : DSC_5222

Lungul si pitorescul drum spre ţară a fost cam în acelaşi film. Dragonii  luaseră acum urma maşinii si ne pândeau pe după stânci. Doar tata îi vedea în oglinda retrovizoare si ne anunţa când am scăpat de ei, căci noi stăteam pitiţi sub un cearceaf.

DSC_5032

Drept să vă spun, nu cred ca puteau să existe tinuturi mai frumoase care să fie locuite de dragoni, canioane, munţi stâncoşi si apoi împăduriţi, apă limpede , cu sclipiri de smarald.

Ajunşi acasa, la Timişoara, isprăvile nu au luat sfârşit, căci a doua zi , în timp ce eu despachetam, puneam în oale si altele de-o seama, Matei mă întreba : Acum unde s-au ascuns dragonii, mama ? Spune unde? Că mi-am luat puşca să-i împuşc.

Si eu pătrunsă la modul cel mai serios în jocu-i,  născoceam cele mai tainice bârloguri dintr-un apartament. Apoi,  la un moment dat l-am întrebat : Mama, dar nu ţi-e frică de dragoni ? Si răspunsul a venit fără ezitare: Nu, că am patru puşti !!!!!!

Acum, după trei săptămâni lucrurile s-au mai domolit si dragonii îşi mai fac apariţia din când în când, sunt însă secondaţi de balauri, monştri si alte creaturi miraculoase!

Cam asta e povestea noastra de vacanţa, de care nouă , mama si tata ne e dor deja . Cât despre Teiuţul năzdrăvan, el nu mai pomeneşte deloc de marea cea mare, se bucură neîncetat de timpul de-aici, de fiecare clipă, de prezent!

Păi, cât de minunată poate fi copilăria !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

IMG_3036

Pe urmele dragonilor sau cu dragonii pe urmele noastre (partea I)

DSC_5101

N-am un început, unul clasic, expozitiv! Dar am o intrigă, bine conturată, puternică, adevărată! Dragonii există!! Unde? In Muntenegru ! 🙂

 A treia zi de vacanţa, o dimineaţa simţită , adică fără să dea buzna peste noi, să ne ţiuie în urechi sau să ne catapulteze direct pe plajă! O dimineaţă numai bună de plimbăreala, cer puţin înnorat si adieri mângâietoare. Mergem la Kotor,  să ne purtăm picioarele si,  căruciorul,  câteodată prin oraşul vechi .

Nimic mai simplu, ne întâmpină chiar din zare cu ziduri fără sfărsit si trepte surori, o minunăăăăăăăăăăăţie!!!!

Parcăm bucuroşi si ne oprim fără doar si poate la prima gheretă de îngheţată si comandăm două, Cată n-are chef, lingem ca pisicuţele, ne pictam tricourile si însemnăm trotuarul si,  gata suntem la poartă, cu urme de ciocolată în colţul buzelor si sclipiri de cunoaştere în priviri!

O piaţă largă la intrare si puzderie de turişti, de toate culorile, cu aparate foto atârnânde, cu ochi rotunzi si guri bogate! Si apoi străduţe pietruite, înguste, atât de înguste unele de-ţi păreau  ireale, ziduri pietroase si trepte, cât vezi cu ochii, trepte. Si peste toate astea , aşa ca o îmbrăţişare drăgăstoasă, stâncile, muntele…

DSC_5145

DSC_5149

Eu si Cătă fermecaţi de ce ni se arată privirii, dar Teiuţ, nu foarte impresionat, sau  poate doar de găurile roase de prin unele porţi vechi din lemn, de gratiile groase din fier negru ale altora. Si atunci …  si-au făcut apariţia, tăcuţi si acaparatori, Dragonii!!!

Da, aţi ghicit, ei se aflau în spatele acelor porţi si uşi, încercând să evadeze prin scobiturile disproporţionate sau ferecaţi straşnic în spatele celor zăbrelite! Si a început marea aventură în care totul era un semn si semnele erau totul!!!

– Si unde s-au mai ascuns dragonii?

Si de ce e gaura în zid asa de mare?

Si cum a ros el poarta?

Si ce i-a aruncat la dragon de mâncare?

… sunt doar câteva din întrebările fremătânde si grave ale Teiuţului pe urmele dragonilor!

Si aşa s-a deschis cutia Pandorei, de-aici să te ţii, căci au început să ne urmărească de la plajă până acasă, în plimbările cu barca si câte si mai câte.

Dar toate acestea si multe altele  vor urma în episodul următor 🙂 !

D’ale vacanţei

Au mai fost câteva zile de hoinăreală si, fară doar si poate vara asta a fost a pădurii si a muntelui!

Despre Cheile Nerei nu cred că se mai poate spune ceva in plus. Un loc absolut mirific, de o sălbăticie si o frumuseţe rară! Colindaserăm în tinereţile noastre neliniştite 🙂  de destule ori ţinutul si pe jos si cu bicicletele si am dorit să-l revedem cu Teiuţ si prin ochii lui curiosi si inocenţi. A fost si o fugă din calea caniculei, a aerului îmbâcsit si a betoanelor! Asumată, căci am plecat cu diagnosticul de amigdalită acută si cu antibioticul în bagaj 😦 !

Si n-a fost veselia obişnuită si Teiuţ n-a zburdat ca un mielusel prin păduri, s-a mai cerut în braţe, a simţit mai mult nevoia să fie dezmierdat decât să exploreze liber natura… A fost altfel, dar a fost minunat!!!

Si când mi-am privit băieţii traversând podul vechi si şubred am simţit că nu nu-mi ajunge nici o îmbrăţişare din lume să-i întâmpin!

Cu bine vară si munte drag!

Doi într-un hamac

Din aceiaşi serie cu Trei într-o barcă vă ademenesc cu o legănare de hamac, ultima achiziţie în materie de relax a lui tata :)! Inălţătoare senzaţie, cuibuşorul perfect pentru a te lăsa pradă viselor deşarte 🙂 !

Teiuţ, fanul nr. 1 al lui tati si cel mai încântat de toate propunerile lui insolite, topăie de fericire când întinde Cătă leagănul si apoi se prăvale chicotind în braţele lui tati, în îmbrăţişarea hamacului si a  întregii naturi !

Singurul lui bai e că nu încăpem toţi trei si doar aşa,  câte o pereche se poate abandona prezentului… Nu pot descrie alfel sentimentul încercat prima dată în strânsoarea lui, în mijloc de codru des, deasupra zâmbindu-mi cerul albastru, împrejur răsunând cântări, decât aşa, abandon în liniştea sufletului, a vieţii …

Printre copaci, crengi si „răgăcini”

La început de iulie am bătut pădurile prin Crivaia, la Văliug. Ne-am zbenguit si am făcut băi de aer verde si răşinos… Ne-am relaxat, ne-am copilărit si am făcut tot soiul de năzbâtii 🙂 !

Am poposit la o pensiune tare primitoare, extrem de curată si confortabilă. Singurul minus, dacă-i pot spune astfel, a fost locul de joacă, cu iarbă, în pantă, dar noi oricum am hoinărit mai tot timpul prin pădure, aşa că nu a fost atât de deranjant.

Si de data aceasta bicicletele ne-au fost prietene de nădejde si ne-am „antrenat” de zor pe pantele mai abrubte  🙂 (împingându-le mai mult pe jos) si apoi  ne-am lasat dusi de vânt, chiuind la vale.

Teiuţ si-a  găsit tovarăşi de joacă de soi, pisicuţe si căţeluşi, care mai de care mai poznaşi si mai năzdrăvani!

Si,  cu chiu cu vai am reuşit să-l convingem să dăm o tură si cu bărcuţa noastră pe tăul imens, căci n-ar fi plecat dintre crengi, cioturi si răgăcini nici în ruptul capului 🙂 !

Tare bine ne-am mai simţit pe aceste meleaguri umbroase, scăldate de pârâie limpezi si vegheate cu atâta dragoste de uriaşul albastru!