In miezul sufletului

Acum câteva zile am revăzut un om drag . Trecuseră luni si nu mi-am imaginat că o privire peste blândețea si profunzimea din privirea lui poate străbate atât de departe, ani si oameni si locuri… Abia ieri am aflat exact unde m-a purtat , desi incă de atunci am simtit emotia zile in suflet… Nu înțelegeam de ce mă răscolește si de ce o doresc atât de mult , nu înțelegeam de ce îi simt atât lipsa … Sunt nespus de recunoscătoare pentru toată tandrețea din ea, care mi-a arătat pentru prima data, atunci într-o zi de martie,  că nu e nevoie să rezolv, să salvez sau să îndrept .

Invăt, cu fiecare plâns, că după ce toate strategiile mele se fac praf, tăria iubirii constă în acceptarea reciprocă si nu în rezolvarea reciprocă a problemelor, în ascultarea si afirmarea reciprocă, nu în încercarea de a-I schimba sau îndrepta pe cei pe care îi iubim.

Multumesc !

 

Anunțuri

Lăsați-vă susținuți de ceea ce este!

Timpul si răgazul cu noi înșine si cu cei apropiați așează si vindecă si cele mai dureroase experiențe. Acum mai bine de un an si jumătate, când am încercat lungi si intense clipe de teamă, furie si deznădejde , cineva, care m-a ajutat mult în acea perioadă, mi-a spus că nu-si face nici o grijă în ceea ce mă privește, că știe că voi ieși cu bine la lumină, pentru că știu să cer ajutorul, știu să mă deschid, să-mi spun durerea si nevoia . Si atunci am simțit asta, dar acum conștientizez cu adevărat că așa am supraviețuit. Si că, am avut mai mult decât norocul ( nu știu ce cuvânt aș putea găsi să cuprindă cel mai bine ) să am alături oameni dragi, prieteni, necunoscuți, vântul , care au ascultat cu toata ființa si care mi-au dăruit mai mult decât o să pot mulțumi vreodată .

Cred că pentru mine asta a fost cea mai puternică rugăciune, că mi-am rostit nevoia.

Si citind fragmentul acesta din Mark Nepo, am înțeles ce înseamnă cu adevărat să fii susținut !

Multumesc !

” O rigiditate pe care nu o putem vedea, rece si tare, incepe să se formeze între noi si lume, cu cât rămânem mai mult timp tăcuți în privința a ceea ce avem nevoie. Nu este nici măcar vorba să obținem ceea ce vrem, ci  să admitem, mai mult pentru noi înșine că avem nevoi.

Solicitarea ajutorului, indiferent daca îl obținem sau nu , sparge rigiditatea care se acumulează în lume. In mod paradoxal, chiar dacă cerem lucruri pe care nimeni nu ni le poate da, suntem alinați si binecuvântați pentru solicitare, pentru că admiterea condiției noastre umane permite sufletului să iasă la suprafață, la fel cum un delfin sare din apă să se bucure de soare.

Una dintre cele mai dureroase bariere pe care le putem resimți este sentimentul de izolare atât de stimulat de lumea modernă, sentiment care poate fi risipit doar prin voința de a fi susținut, prin curajul tăcut de a permite să ni se vadă vulnerabilitățiile. Pentru că, la fel cum apa umple găurile si lumina gonește întunericul, bunătatea cuprinde tot ce este delicat, dacă ceea ce este delicat poate fi văzut.

Deci admițând că avem nevoie, cerând ajutor, lăsând să se vadă delicatețea noastră – acestea sunt rugăciuni fără cuvinte cu care prietenii, necunoscuții, vântul si timpul se lasă învăluiți. Când ne permitem să fim susținuți este ca o întoarcere în pântec. ” ( Mark Nepo)

013

 

 

Un infinit de îmbrățișari si … încă una

12573715_1008561042537647_4849012013177317700_n

Incă am după-masa de sâmbătă în suflet si cred că acolo o să rămână multă vreme… Au fost o tonă de emoții si ceva 🙂 … Au fost clipe pe care le-am trăit pentru prima dată , intense si pure ca primul sărut, ca prima îmbrățișare…

Am cunoscut-o pe Ioana, am strâns-o tare în brațe si am vorbit pentru prima data în fața a aproape 200 de persoane despre educatia cu blândețe si empatie. Stiu ce-am vrut să transmit, nu știu ce am zis exact (eram copleșită de moment), dar cred ca toată fiinta mea a reușit să ducă mesajul, cu ochii, cu zâmbetul, cu sufletul.

Multumesc, Ioana pentru cartea asta minunată , care ne-a adus pe toți  împreună într-o îmbrățișare lungă, intensă si tămăduitoare !

O sa te țin în brațe cât vrei tu si înca o secundă!

PS. Revin când mă dezmeticesc cu mai multe detalii 🙂 !

Câti ani ai, inimă ?

Chiar așa, te-ai întrebat vreodată? Câți ani are inima ta?

Eu abia acum încep „s-o nasc” cu adevărat si cred că am o inima – bebeluș, asa de vreo 9 luni … Si fac cunoștință cu ea si învăț s-o ascult , să-I dau crezare si să o urmez…  Si stiți ce? Am descoperit că nu există miracole, că există doar ea si atunci totul e o minune.

Inima mea crește, da, si eu învăț să o ascult ,  cea mai frumoasă muzică,  cântecul inimii mele …  si nu mai sunt surdă, si nu mai sunt înspăimântată, si nu mai sunt încătușată…

Azi , acum , bătăile ei sunt chiar Eu !

Doar pentru că așa simt !

Azi e 7 martie, da, mâine e 8, poimâine va fi 9 si zilele vor curge firesc cu toate ce sunt si tânjesc să fie…

Azi, vreau să- i mulțumesc mamei mele, nu fiindcă așa trebuie, ci fiindcă așa simt si mai mult decât atât fiindcă am nevoie de asta.

Nu m-am luptat cu mama mea atât niciodată cât m-am luptat de când sunt mama la rândul meu si,  mă refer cu precădere la lupta din sufletul meu, care a fost nespus de intensa, dar mereu revelatoare, mereu întorcându-mă spre mine si doar spre mine… De ce-urile fară sens, judecata, reproșurile , orgoliul…

Apoi, încet, încet am început să înțeleg si, foarte ciudat, în momentul în care am purces să nu mă mai judec pe mine ca mamă, să nu mai cert atât, să mă accept cu căderi si prăpăstii si mai ales să mă las să fiu , a încetat si bătălia cu ea. Si a venit așa că o înlănțuire fireasca rostul..

Stiu ca mama mea a făcut tot ce-a putut mai bine , am credința că femeia aceasta minunata care m-a adus pe lume a cautat în ea si a găsit cea mai bună mamă , mama potrivită pentru mine, mama Mea.

Mulțumesc, mamă, până la lună si înapoi !

Mulțumesc, mamă, primăvara mea atât cât voi exista vei fi tu!

10362377_784380821596033_364729324605885047_n