Despre bătălii si despre … biruinţă

Zile lungi si nopţi arzânde , şase la număr, dar duble la simţire… A fost prima bătălie zdravănă si cea mai înfricoşătoare pentru mine, căci armele erau noi si necunoscute…

Dar să-ncepem cu a fost odată, acum aproximativ 4 luni, când mi-am luat inima-n dinţi si am spus da tratamentului homeopat. Intrarea-n colectivitate si poveştile înspăimântătoare despre răceli si viruşi si alţi balauri m-au decis. Si până săptămâna trecută am răzbit cu bine, mereu cu muci si tuse, dar nimic mai mult. Biluţele magice ne-au fost prieteni de nădejde si Mati le-a primit firesc si amuzat în lumea lui.

Dar săptămâna trecută si-a făcut apariţia si Cotoroanţa, febra mare, peste 39 ne-a răpus si am purces la luptă. Ziua totul era normal, poftă de joacă, veselie. Seara febra începea să crească si atunci îi vorbeam despre cât de puternic e si cum luptă corpişorul lui si înşiram poveşti cu balauri si voinici învingători. Si Teiuţ îmi arăta cu mândrie muşchii lui, aşa cum l-a învăţat eroul lui, tata,  si îmi descria cum îl spulberă el pe monstru. Apoi, pe la miezul nopţii bătălia era crâncenă, 39, 39 cu 2, cu 3. Atunci chemam în ajutor un supozitor cu paracetamol si niste comprese pe picioruşe si apoi atmosfera se domolea. Si tot asa 5 nopţi si 5 zile. In rest muci si tuse. A şasea zi am mers la doctor din nou, eu cu frica ascunsă peste tot si Mati cu chef de şotii. Domnul doctor mi-a simţit panica si m-a privit relaxat si zâmbitor, l-a consultat atent pe Mati, mi-a zis că e ok si că luptă ca un viteaz din basme. Mi-a venit si mie cheful de ghiduşii si-am plecat voioşi spre casa 🙂 !

Si apoi a urmat a şasea noapte, senină, adâncă, fără febră, fără zbucium. Sabia se odihneşte-n teaca , Viteazul a răpus balaurul.

A fost o experienţă tumultoasă care m-a învăţat din nou lecţia despre curaj, despre dragoste si iar despre curaj .

Si n-am să-nchei urându-vă sănătate, ci spunându-vă din suflet Să nu vă pierdeţi curajul, frica, nu boala e cel mai aprig duşman!

Aş vrea să n-o luăm de la capăt

Vacanţa asta m-am bucurat si de carte. Nu mult, dar totuşi am reuşit să mă cuprind de pagini bune din Crescându-l pe Cain, Dan Kindlon, Michael Thompson.

Si pentru că mai e o zi si începe iar grădi, mă gândesc  la băieţoiul meu epic si adevărat, care se luptă acolo din greu  ! Si aş vrea să fie aşa:

O educatoare de grădiniţă ne-a spus că foloseşte îmbrăţişări ca să-i întâmpine pe copii în fiecare zi si a remarcat efectul calmant, de transformare, pe care acest simplu gest îl are până si asupra celor mai problematici si deranjanţi băieţi din clasa. „Totul e să-i comunici copilului ce e important”, ne-a explicat ea. „Copiii simt ceea ce crezi despre ei ca fiinţe umane. Dacă se simt respectaţi, dacă simt că-i placi si îţi pasă de ei, atunci îţi va fi foarte uşor cu băieţii. Aceşti băieţi reci (nu e cazul lui Mati 🙂 ) si furioşi ţi se topesc în palme, pentru că nevoile lor fundamentale sunt să fie iubiţi, ocrotiţi si respectaţi. Băieţii au aceleaşi nevoi umane ca şi fetele.”

( pag.83)

DSC_5593

Un început de grădi aşa cum îl speraţi, dragi mămici!

Si nu uitaţi de carte, e minunată !

Un An Nou. Si o baghetă magică.

„Si acum să te transformi în … în…” : în Tine cel adevărat,  nici bun, nici rău, nici copil, nici adult… în Tine cel minunat aşa cum eşti, cum simţi, cum grăieşti… în Tine cel ce nu-i din poveşti, dar care poate să aleagă să fie voios sau trist, jucăuş sau posac, răbdător sau agasat, distrat sau scârbit, zăpăcit sau riguros…  în Tine imperfectul perfect.

Te iubesc…  pe Tine!

La mulţi ani, dragi prieteni!

DSC_5938-m