A fost odată ca niciodată și magia fără sfârșit

(partea a doua )

E așa minunat că dorința de a povesti vine mai mereu împreuna cu un Dor… Am încercat de câteva ori pâna acum să scriu acestă parte a doua promisa acum o lună, dar nu a ieșit… Azi , din acordurile unei melodii pe care o ascultam , a apărut, mai întâi așa pâș-pâș , apoi cu nod în gât si emoție copleșitoare, Dorul de tataie. Și am știut că a sosit momentul să mă aștern pe hârtie…

Așadar , cum ne cresc poveștile și mai ales cum ne crește omul din spatele lor ?!

Povestea creează pentru copii un spațiu magic, în afara timpului, în afara convențiilor, acolo unde e posibil orice si binele e triumfător. La vârsta copilăriei mici granița între realitate si ficțiune nu exista. Copilul crede si asta e viața lui. Si cel mai de preț dar pe care i-l putem face atunci e să-l lăsam să creadă până la capăt, sau măcar să aducem magia din poveste cât mai des în realitatea lui concretă . O să detaliez puțin ca să fie mai clar. Îi spunem copilului o poveste despre dragoni într-o seară iar el e foarte încântat. Si ce facem ? Nu ne oprim a doua zi. Căutăm urmele de dragoni în drum spre grădiniță, ne acoperim cu o păturică în mașină când plecam spre casă să nu ne zărească dragonii, lăsăm la culcare ceva pe pervazul ferestrei pentru puiul de dragon și tot așa.

Ce facem de fapt astfel ?Aducem magia poveștii în viața de zi cu zi. E ceva ce doar noi împărțim , e ceva ce creeaza o legătură puternică. Aducem magia si jocul si râsul în spațiul profan și asta pentru copii e cel mai bun medicament pentru orice, pentru anxietăți, neputințe si emoții copleșitoare. Lawrence J. Cohen , pshiholog specializat în jocul copiilor și terapia prin joc, scrie în celebra sa carte Retete de jocuri :” Râsul cu hohote, din toată inima, e calea firească pe care copiii și adulții își descarcă temerile, stinghereala și anxietatea.Părinții pot folosi aceasta tehnică a mersului pe firul râsetelor pentru a însenina un conflict sau un moment tensionant.” ( pag. 110 )

Așadar , e greu pentru copilaș într-o dimineață să plece la grădi, ne întoarcem la povestea din seara precedentă si creăm un astfel de moment pentru a ne conecta si a risipi teama. Plecam de la grădi si copilașul e încărcat, a avut o zi lungă si grea , facem același lucru si restabilim conexiunea . Stiu, nu putem face asta de fiecare dată, nu avem resurse, dar măcar din când în când face minuni.

Despre omul din spatele poveștilor ? Cel mai adesea el e o persoană extrem de importantă pentru copil, mama, tata, bunicii, universul lui de iubire și siguranță. Fiecare îi poate citi povești, dar cel care și iubește poveștile și nu își stăpânește entuziasmul atunci când le citește, e o comoară pentru copil. Pentru că orice adult din preajma copilului care e pasionat de ceva și care aduce în interacțiunea cu cel mic aceasta pasiune , de fapt produce o înflorire în sufletul lui. Iar din povești roadele sunt: un adult care va avea o interacțiune profundă cu semenii săi, un adult cu un limbaj, un vocabular bogat , rafinat si sensibil si nu în ultimul rând un adult care prin poveștile din viața lui își va deschide sufletul spre ceilalți , vindecându-se si inspirând alți oameni.

„Povestea ne spune pe noi și ne salvează, în același mod misterios în care respirația este mereu aceiași, dar diferită. „( Mark Nepo )

Puteți citi si povestea de pe fețele noastre :)))

Scurta clipă când ești deplin (10 august)

Random este clipa în care un cal în plină viteză are toate cele patru copite înălțate în aer

„Acesta este sensul originar al cuvântului random. Se referă la misterul unei pasiuni neînfrânate, la înalțarea ce rezultă din cufundarea si abandonarea totală. În epoca noastră , totuși, random înseamnă fără concepție, metodă sau scop. Se referă la sanșa deplină, ultimă și ne ajută să lăsăm deoparte orice pare în afara controlului voinței noastre. Dacă nu-l creăm, trebuie să fie accidental, din întâmplare.

Așadar ce putem învăța de la calul cu toate cele patru copite în aer ? Gândiți-vă cum toată energia și dorința lui crește în scurta clipă când este deplin și, în acea clipă zboară. Doar pentru a atinge din nou pământul. Și apoi zboară din nou. Și iar atinge pământul. Pentru noi, clipa la întâmplare este momentul în care nu mai ținem nimic pentru noi, dăruindu-ne total oricărei situații aflate în fața noastră. În acea clipă încărcată, ne apropiem de zbor, atât cât pot ființele umane să zboare – ne ridicăm în zbor cu o pasiune a vieții care aduce tot ce este în lăuntrul nostru la întâlnirea cu lumea noastră de zi de zi.” ( Mark Nepo, Cartea trezirii )

Total random postarea de azi 🙂 . Nu am păstrat nimic. I-am permis doar să mă atingă și să-mi schimbe cărarea.

Și să vă recomand cartea aceasta a tainelor și a minunilor de toate zilele, Cartea trezirii de Mark Nepo, poet și filozof. E una din cărțile mele de suflet. O carte care conține 365 de reflecții zilnice însoțite de o tehnică practică menită să trezească mintea și simțurile .O carte pe care autorul pentru a o scrie , a trebuit să o trăiască. O carte în care viața lăuntrică se apropie cât de mult posibil de viața exterioara, o carte care te ajută să-ți cunoști si să-ți folosești inima, o poezie a spiritului.

https://www.libris.ro/cartea-trezirii-mark-nepo-ADD978-606-8080-86-4–p567958.html?gclid=EAIaIQobChMIrL_L-Zj44wIViJSyCh300gQaEAAYASAAEgLLPPD_BwE

Mulțumesc !

„A fost odată ca niciodată ” și bunicul meu magic

(partea I )

Una din bucuriile existenței mele e să citesc povești. E ceva sacru și magic să aduc în glas toată trăirea din lumea lor. Am început să citesc povești unui public mai numeros la grădiniță. Apoi în diferite alte locuri . Cred că de vreo 6 ani încoace nu m-am oprit , însă abia de curând am înțeles de unde izvorăște în mine aceasta chemare.

Am simțit emoția poveștilor din primele săptămâni de viață. Bunicul meu, actor hăruit de comedie, a inventat serii de povești si de personaje aproape zi de zi pentru mine. Îmi amintesc (eram deja măricică, în jur de 5-6 ani) că toți ai casei se adunau în cameră să asculte peripețiile Agripinei si Cioropinei, doua ciori teribil de amuzante , născute din imaginația fantastica a bunicului.

De la 2 ani jumătate am adormit aproape în fiecare seară cu o poveste, pentru că de atunci am hotărât că nu mai vreau sa dorm în alt pat decât în cel al poveștilor. Doar când tataie era plecat în turneu , povestea rătacea cu el prin locuri străine. Astăzi am înțeles și cât de mult îl așteptam să se întoarcă și cum toată așteptarea aceasta îmi bântuie si acum subconștientul.

Când tataie al meu drag îmi spunea povești, mă făcea să simt că eram doar noi doi în Univers, și cele mai intense emoții mă îmbrățișau pe rând. Privirea lui, inflexiunile vocii, postura , dar mai ales sufletul ce răzbătea din spate , pasiunea incredibila de a crede și a transmite la nivel de energie toate stările de spirit, câtă bogăție interioară pot aduce într-o inimă de copil !!!

Nimic nu m-a crescut mai atentă la încărcătura și profunzimea lucrurilor din jur, mai cu înclinație spre emoția de dincolo de cuvinte,mai atentă si mai prezentă la cei de lângă mine ca această experiență pe care am avut privilegiul să o trăiesc de foarte timpuriu.

Dar cred că știați cu toții cât de importante sunt poveștile pentru anii copilăriei. Acolo, în lumea lor , putem deveni oricine, putem ajunge oriunde și mai ales putem simți orice emoție până la capăt. Acolo, copiii pot fi cei mai puternici si eu cred că la vârsta copilăriei mici ăsta e aur curat.

Ce face însă din poveste o experiență întru devenirea copiilor ca oameni sensibili la frumosul din jur, prezenți si conectați la emoțiile lor și ale celorlalți , este, după părerea mea, felul în care povestea ajunge la ei , energia si entuziasmul, emoția si pasiunea adultului care o citește sau care o inventează.

Dar despre acest aspect si despre altele vom depăna povești data viitoare !

Vă îmbrățisez și vă mulțumesc că îmi citiți „poveștile ” !

Uneori ploaia aduce cuvinte

Sunt zile bune de când am sufletul plin și totuși abia azi am aflat … Trăim uneori în câteva zile , mai mult decât în ani întregi. Și asta pentru că în ființa noastră s-a făcut loc și lumină . Atunci întâmplări si oameni de-o zi ne fac să întrezărim tot ce-am vindecat in ultimii ani. Acum ceva timp aș fi zis că e magic, însă azi știu că e efort conștient. Sunt ani de privit înăuntru la cele mai adânci suferințe , alături de oameni incredibili care au fost mereu aici pentru mine . Sunt ani în care am mai făcut un pas spre mine , ani ai curajului si blândeții , ai turbulențelor și plânsului zgomotos.

Un pas … Printre stropi grei de ploaie , râzând …

A fost suficient pentru ca după trei ani de foi albe, bucuria de a scrie , de a împărtași și de a aduce în cuvinte emoția sufletului să curgă din nou. Mai domol, mai înțelept , mai asumat .

Era timpul .

Mulțumesc !

In miezul sufletului

Acum câteva zile am revăzut un om drag . Trecuseră luni si nu mi-am imaginat că o privire peste blândețea si profunzimea din privirea lui poate străbate atât de departe, ani si oameni si locuri… Abia ieri am aflat exact unde m-a purtat , desi incă de atunci am simtit emotia zile in suflet… Nu înțelegeam de ce mă răscolește si de ce o doresc atât de mult , nu înțelegeam de ce îi simt atât lipsa … Sunt nespus de recunoscătoare pentru toată tandrețea din ea, care mi-a arătat pentru prima data, atunci într-o zi de martie,  că nu e nevoie să rezolv, să salvez sau să îndrept .

Invăt, cu fiecare plâns, că după ce toate strategiile mele se fac praf, tăria iubirii constă în acceptarea reciprocă si nu în rezolvarea reciprocă a problemelor, în ascultarea si afirmarea reciprocă, nu în încercarea de a-I schimba sau îndrepta pe cei pe care îi iubim.

Multumesc !