Despre păsări (partea a doua )

In februarie am scris partea I , atunci am început repetițiile pentru piesa de teatru, Colonelul si păsările. Imi căutam personajul si mă găseam pe mine, la fiecare replică. Atunci am început așa:  Asta e pentru copilul meu si pentru pasărea ce sălăsluiește în sufletul lui.  E pentru că vreau ca el să stie si pentru că mie mi-a luat mult să aflu.

Inceputul de azi, la câteva zile de la premiera piesei ar fi : Asta e pentru mine si pentru minunea de pasăre din sufletul meu.

Oamenii pot prinde aripi daca vor, spune personajul meu.  Eu am prins aripi. Si am cunoscut in ultimul an atâtia oameni minunati care au prins aripi. Nu imi mai e dor să fiu, acum Sunt. Tot ce-am dobândit în acest an e mai mult decât am sperat, de un milion de ori mai mult.

Niciodată nu mi-a fost teamă să dăruiesc, să iubesc cu toată ființa, din asta sunt făcută, am primit atâta iubire de la ai mei părinți , am simțit atâta iubire în casa lor, iubirea lor unul pentru celălalt m-a umplut mai mult decât pot exprima vreodata. Asta a atras întotdeauna un anumit tip de bărbati spre mine, bărbati care aveau atâta nevoie de iubire, atâta nevoie să-si umple sufletul, dar care mai apoi cuprinsi de o frică teribilă, căci nu-si imaginau că se poate simți atât , se blocau, fugeau sau o ferecau atât de tare până mă sufocau.

De multe ori mă învinovățeam că nu știu să am măsură, că nu trebuie să curgă șuvoaie, că nu sunt destul de deșteaptă, de frumoasă sau de spirituală, că nu sunt Destul. Azi știu că tot ce găseam în ei, era iubirea si forța mea si că de fapt si eu mă blocam, fugeam de mine si imi ferecam sufletul pentru a fi iubită.  Insetata după iubirea adevărată, primeam mângâieri străine si sărutări moarte.

Acum , mai conștientă ca oricând de puterea si energia iubirii mele, de tot ce am de dăruit, de toată frumusețea vieții si de toată fragilitatea ei, învăt să mă iubesc pe mine așa cum aș iubi acel bărbat pentru care aș face orice.

Da, uneori mă mai cuprinde o frică teribilă că poate nu va fi nimeni niciodată pe partea cealaltă să-mi dea îmbrățisarea pe care o pot cuprinde…

Nu vreau să-mi audă nimeni gândurile, vreau să-mi audă El  inima cum freamată!

Drumul e în mine… Zborul…

16iunie-381

 

Anunțuri

Păi, s-au cam adunat ceva poveşti…

IMG_4020

Căci am  hoinărit nu glumă în ultimele săptămâni. Si ne-am simţit ca acasa si în Clujul atât de drag nouă (unde mi-am lăsat ca tribut si portofelul 🙂 ) Am redescoperit frumuseţea caldă si dichisită a centrului si ne-am dezmierdat printre atâtea flori în Grădina Botanică.

Mai apoi ne-a lăsat cu ochii mari de uimire si cu gura turuind exclamaţii, Salina Turda. Un proiect care pare desprins din filmele SF, si  care fără doar si poate e pe locul I ( în topul meu) al celor mai bine făcute chestii in România.

Cheile Turzii au venit apoi ca un desert sănătos si savurat încet-încet în tihna mai multor zile.

IMG_3995-e

IMG_3992

DSC_7035

In drumul spre casă nu bănuiam însă ce minunăţii ne mai aşteaptă, aşa că popasul în satul Rimetea  a fost povestea de dragoste a acestei minivacanţe. O poveste cu  munţi de piatră si case din alte vremuri, o poveste care pur si simplu ne-a vrăjit.

DSC_7072-eDSC_7091-e

Si nu s-a terminat, căci Cetatea de la Alba-Iulia a fost ultima filă a cărţii noaste de odihnă, epică si grandioasă.  Si aici băieţii casei au fost în delir : ziduri cât vezi cu ochii, poduri, tunuri, galerii subterane, soldaţi etc. In mare parte renovată, pomişori si flori plantati cu mult gust, un loc fain ce pofteşte la plimbări lungi si romantice 🙂 !

DSC_7135-e

DSC_7132

Zăbovire cât încape, somn peste somn, relaxare, dar si aventură, prieteni noi si inediţi precum lăcuste, greieri si puisori de păsărele, conectare, dar si timp de sfadă,  momente de toate gusturile, una peste alta, vacanţa noastră pe meleaguri băştinaşe a fost mi-nu-na-tă!!!

O vacanţă plină si colorată si vouă,  dragii mei!

IMG_3999