Sâmbătă am fost la Firiteaz, acasă la familia Has, în mijlocul unor oameni extraordinar de simpli, de calzi si de senini… Am petrecut câteva ore pentru care nu pot fi îndeajuns de recunoscătoare, clipe miracol, binecuvântate, sublime…
Atâta iubire să încapă într-o curte si într-o casă eu una n-am mai simţit nicăieri, atâta înţelepciune si acceptare cu deminate si bucurie a destinului, si încă o dată atâta iubire într-un spaţiu atât de mic…
Si faptul că am reuşit să fiu atât de eu însămi acolo, printre ei, ocrotită, fericită…
Si copilu-mi zburdând vesel alături de fetiţele mai mici…
Si stăpâna casei, doamna Tatiana, învăluindu-ne în privirea-i duioasă si în miros de plăcintă cu vişine…
Si cei cinci copii, frumoşi, si atât de firesc armonizati în acel peisaj, atât de ei înşişi si atât de prezenţi…
Si forţa si responsabilitatea bărbatului, tată si soţ…
Si verdele grădinilor perfect îngrijite…
Si legumele vii cu gust de copilarie…
Si peste toate simplitatea si seninătatea din cel mai mic gest, blândeţea vorbei si a căutăturii, dragostea si respectul pentru tot si toate…
Lumea noastră 