Sărăţele…nesărate

O nebunie de sărăţele pentru prichindei! Reţeta am găsit-o într-o revistă, dar am adaptat-o pe ici pe colo.

Avem nevoie de:

  • 100 gr unt
  • 6 linguri  (zdravene) de făină
  • 100 gr brânză dulce (eu am pus caş ras pe răzătoarea mică)
  • 1 ou
  • susan, mac, seminţe de in, chimen (oricare variantă o preferaţi)

Untul moale se amestecă cu făina şi se frământă, apoi se adaugă brânza (caşul) şi se frământa din nou pâna se obţine un aluat omogen. Se aşează aluatul în folie şi se pune la rece pentru 30-60 de minute.

Se întinde o foaie groasă de vreo 6-7 mm. Se unge cu ou, se rade mozzarella şi se presară seminţele!

Se taie cu măiestrie 🙂 şi se aşează în tava unsă cu unt.

Se coc la foc mediu 10-15 minute (cuptorul trebuie să fie încălzit).

Aşa arată drăgălaşele:

Sunt bune-bune!! Deşi nu sunt sărate, caşul le dă un gust foarte bun iar, mozzarella o aromă îmbietoare. „Am furat” şi noi două bucăţele şi ne-am abţinut cu greu să nu le înfulecăm pe toate!

Cât despre Matei vă puteţi convinge singuri: se băteau turcii la gura lui :).

Poftă bună la pitici!

Pâine cu iaurt

Trebuie să vă mărturisesc că dintre toate blogurile culinare (şi am cutreierat multe) preferatul meu de departe e cel al lui Edith Frincu. Are ceva aparte, o anumită familiaritate, un iz de „acasă”. Felicitari, dragă Edith, din toată inima! Gătesc mult şi mai ales mă inspir mereu din reţetele ei minunate şi astfel am observat că multe dintre ele pot fi adaptate pentru băieţelul meu de un an. Aşa că azi voi pregăti o delicioasă  şi sănătoasă  pâine cu iaurt, pe care Matei o adoră.

Avem nevoie de:

  • 280 gr. făină (eu folosesc pentru Matei integrală, dar iese foarte pufoasă şi cu făină albă)
  • 250 gr. iaurt
  • 1 ou
  • 1/2 linguriţă sare (sau deloc)
  • 1/2 linguriţă zahăr (sau deloc)
  • 1 praf de copt
  • opţional seminţe, fulgi de ovăz.

Amestecăm într-un castron toate ingredientele cu mixerul. Vom obţine un aluat moaaale şi lipicios.

Îl punem într-o formă (rotundă sau dreptunghiulară) pe care am aşezat hârtie de copt şi coacem aproximativ 40 de minute.

Puteţi adauga deasupra  seminţe sau fulgi de ovăz.

Aşa arată drăguţa tocmai scoasă din cuptor!!!!

Şi iată-l pe Matei savurând-o! Dab, dabbbbbb cum ar exclama el…..

Bucuraţi-vă de pâinică împreună cu toţi cei dragi!