Trei si prima petrecere

Fecior voinic si voios , mereu pus pe şotii, mare iubitor de poveşti si de natură, impunător si perseverent în vreri, si cel mai priceput dascăl al meu!!!!

Teiuţ, drag si scump să ne trăieşti fericit si viteaz si să ai mereu puterea de acum întru iubire!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Ce ti-a plăcut,  mama cel mai mult la petrecerea ta?

– Să beau suc si să mănânc tort!

Si să mă joc cu Irina,  că era cea mai fericită si mai jucăcioasă ! 🙂

DSC_5000-ziua lui Matei

DSC_4994-m

PS.  Tristetea mea cea mai mare e ca nu am nici o poza ( bine, doar una cu telefonul mobil ulterior)  cu bucurosul Tort clovn facut de mine, căci daca vă puteţi închipui fotograful nostru profesionist n-a mai avut baterie la aparat chiar când a sosit momentul lui :(!

Intâmplări deloc întâmplătoare

Multe ne-a mai adus sfârşitul verii, unele îndelung aşteptate, altele nicidecum dorite, cert e ca în doar câteva zile s-au schimbat atâtea..

….. s-au dus zilele scutecului, au rămas doar nopţiile si eu mă tot minunez ce frumos îi şade lui Teiuţ în chiloţei, ba mai şterg si câte o lacrimă pe furiş, căci de-acum am băiat Mare :(. Si totul s-a întâmplat atât de firesc, cum de altfel e si firesc 🙂 . Pur si simplu într-o dimineaţă de joacă pe-afara am auzit: faci p… la gărduleţ! Si de-atunci aşa a rămas 🙂 ! Scurt, simplu si perfect !

…s-au dus nopţile cu suzetă si n-a mai rămas nimic, nici măcar biberonul cu lapte! Insă aici e o poveste mai cu cântec, căci schimbarea a venit după primul accident de motocicletă ( ştiţi voi cele mici din plastic, fără pedale pe care se împing toţi prichindeii). Pe loc plat, într-o simplă curbă, bărbie, limbă muşcată straşnic si restul vi-l închipuiţi singuri…Au fost doua zile interminabile, dar acum totul e mai mult decât perfect 🙂 !

…s-au dus declaraţiile de independenţă singur! singur! singur! Si au sosit declaraţiile de iubire si de smiorcăiala mama te iubesc! sa te duc ca pe bebeluş ! să te-ajute mama!

…pe de-o parte afirmare, despărţire, îndepărtare, pe de-alta tăgadă, supunere si o imensă nevoie de afecţiune!

…si nu-mi mai aflu în inimă decât aste vorbe ale lui Salome: pentru noi părinţii provocarea constă în a-i permite copilului să realizeze actul cel mai dureros pentru fiecare, acela de a creşte si a se diferenţia de noi.

Cu, despre si prin prejma oliţei (II)

Teoria stufoasă  🙂   v-am prezentat-o  deja ! Iata cum a fost în mare si  cu practica…

Oliţa a intrat sfioasă în căsuţa noastră în jur de 1 an si 6 luni. Pe atunci citisem deja cartea Anei Savin, mă sfătuisem cu câteva prietene, scotocisem pe net si , toate cele, din toate direcţiile se suprapuneau peste ceea ce simţem si eu ( de fapt deja oricum depăşiserăm vârsta, aşa  că dresaj de la 6 luni pentru a folosi oliţa, nici vorbă.)

Ok, am cumpărat-o, am prezentat-o… si cam atât la momentul acela. Când Teiuţ a început să vorbească destul de bine, să urce scările singur, adică atunci când am observat că se întâmplă nişte conexiuni prin creieraşul lui, i-am mai povestit puţin despre fenomen si când imi spunea:  fac c… îl întrebam: să aduca mama oliţa? Raspunsul era: Nu, categoric. Nu am insistat si nici nu am cedat presiunilor exterioare…

Acum de când a năvălit căldura peste noi, ne-am pus chiloteii cu ştrumfi si am purces iniţierea asemeni lui Făt-Frumos 🙂 !

Si calul năzdrăvan ne poartă spre izbândă cel mai adesea 🙂 !

Pe-afară e altă poveste, încă, una cu Biciclilă, cu Mingilă, Păsări-Crengi-Lungilă, etc si suntem mult prea implicaţi , aşa că anunţăm după, Mama, pipi!! 🙂

Nu-i nici o grabă, mai avem o lună jumate de vară zglobie si atunci … înainte cu poveste, că de-aicea un pic mai este ! 🙂

O zi „imensă”

Imens e adjectivul preferat al Teiuţului meu! Uite pomul imens! Ce maşină imensă! Papucii lui tata imenşi! Si Cată îmi spunea adesea râzând –  Mama, îi plac doar chestiile mari! 🙂

Si a trecut ceva timp bolovănos până am înţeles că de acolo, din universul de pitic totul are dimensiuni de Gulliver.  Si a mai trecut puţin timp dureros până am conştientizat cât de dificil trebuie să le fie puiuţilor să răzbească în lumea asta în care toate sunt colosale pentru ei si, cele mai cele, din păcate aşteptările noastre:

  • să nu cotrobăie  acolo
  • să nu răscolească dincolo
  • să nu bage toate prostiile în gură
  • să nu se murdărească
  • să nu cadă
  • să nu verse apa sau mâncarea
  • să nu arunce cu pietricele în parc
  • să nu se cocoaţe pe te miri unde… etc, etc, etc……..

Cât de tare trebuie să ne fi împovărat pe noi viaţa de  apăsăm cu imensităţile astea pe umerii lor fragezi si calzi?!

In aceşti doi ani am dat jos câteva cojoace si mai port încă destule în cârcă …

Da, totul începe cu (auto)educaţia noastră si cele mai bune lecţii mi le-a predat în aceşti doi ani băieţelul meu, lecţii de iubire pură si dezgolită, de fericire simplă, de libertate, de uimire autentică si mai ales de trăire profundă a clipei prezente.

Iţi mulţumesc, dragostea mea că m-ai născut si mă naşti mereu mai senină mai fericită, mai copilăroasă!!!

La mulţi ani imenşi în sănătate, voioşie si înţelepciune!

Staţi pe aproape că vine si tortul 🙂 !

Zile ce râd în hohote…

Vor urma atâtea zile emoţionante pentru mine, zile ce râd si plâng în hohote deopotrivă:  Ziua copilului, apoi Ziua Teiuţului si cea a blogului. Aşa că voi încerca să le surprind plutirea, să împărtăsesc cu voi neliniştea ce se dezlănţuie asupră-mi si să-mi înşir zgomotos  bucuria 🙂 !!!!

Azi va fi poemul lui Khalil Gibran, Profetul,  poem ce se regăseşte printr-un fragment în prima mea postare pe blog si, care chiar alaltăieri, la botezul lui Radu a prins glas, nu întâmplător…

Copiii voştri nu sunt ai voştri

Ei sunt fiii si fiicele vieţii ce tânjeşte să se manifeste

Vin prin voi, dar nu din voi, si chiar de sunt cu voi, ei nu vă aparţin.

Le puteţi găzdui trupurile, dar nu si sufletele,

Căci sufletele lor sunt găzduite în casa zilei ce va să vie, pe care voi nici măcar în vis nu o puteţi cunoaşte.

Le puteţi dărui dragostea voastră, dar nu si gândurile voastre,

Căci ei au propriile lor gânduri.

Vă puteţi strădui sa fiţi la fel ca ei, dar să nu căutaţi a-i face pe ei asemeni vouă.

Căci viaţa nu merge înapoi si nici nu se împotmoleşte în ziua ce a trecut.

Voi sunteţi arcuri iar ei săgeţile însufleţite pe care le trimiteţi înainte

Arcaşul ocheşte ţinta în nemărginire si vă încovoaie cu puterea Sa pentru ca a le Lui săgeţi să zboare cu iuţeală în depărtări.

Cu bucuie lăsaţi mâna Arcaşului să vă încovoaie,

Căci aşa cum El iubeşte săgeata zburătoare, la fel iubeşte arcul care îl ascultă.