De prin săptămână adunate

Dimineaţa pe la 7,30  apare în bucătărie împleticindu-se:

– Sunt atât de obosit!!!

– Of! Si eu sunt obosită de-mi vine să dorm cu capul pe masă!

– Eu sunt obosit de-mi cade capul… 🙂

După somnul de prânz, zbenguindu-se pe lângă mine:

– Nu-ţi spun ceva drăguţ!

–  Bine,  nu-mi spune! si mă zbengui imitându-l.

– Vrei să-ţi spun un secret?

Si îşi lipeşte urechea de a mea, căci aşa se spun secretele şoptind,  Eliza!

Primul nume de fetiţă la care se fâstâceşte si  despre care îmi povesteşte toată după-amiaza că e cel mai frumos nume din lume !

Azi la Clubul de vară:

– Mama, îl ştii pe Mangisan?

– Nu, cine e?

– Un monstru!

– Aha!

Si de aici începe creaţia…

Mama, dar il stii pe Dogisan?

Dar pe Socosan?

Si Suncosan?

Si Hugisan? si nu-i mai ţin minte….

Toţi bineînteles din pleiada de monştrii :)))!

IMG_2887-m

Un sfârşit de săptămână cu ochi luminoşi si zâmbet şugubăţ, dragii mei!!

D’ ale băieţilor

Zilele trecute, aventuri la Pădurea Verde cu Teiuţ si tata.

După nu ştiu cât timp de pândit fazani, răpuşi de aşteptare, s-au pornit să caute şopârle. Cată a găsit o şopârliţă firava, a cocoţat-o pe mâna lui si l-a chemat pe Mati.

– Hai, să vezi ce-am găsit!

Matei, cu vocea precipitată de emoţie:

– Tata, hai să prăjim iguana asta!

La plecarea spre casă, nici o şansă.

Cată: –  Mati, hai ca ne prinde lupu’ si ne muşcă de funduleţ!

Matei: – Nu ne muşcă, ne iubeşte cu lăbuţele lui !

🙂

Lecţii de comunicare

Politetea, bunele maniere se invata prin copierea de la adulti. Cu cat ne luam copiii mai in serios cu atat se vor lua si ei in serios.Nu e un secret: cu cat adultii se straduie mai mult sa ii „invete” cu atat mai tarzii si cu atat mai formale rezultatele. ( Raluca Jacono)

Nu l-am forţat niciodată pe Matei să spună Mulţumesc, am spus-o eu respectuos, nu l-am îndemnat să salute, ci am salutat eu răspicat ( desi simţeam privirile mustrătoare ale multora), i-am spus  in loc de Bravo cu aplauze, Imi place când…, si m-am exprimat cel mai adesea la persoana I, vorbind despre mine, eu vreau să ma odihnesc, eu nu vreau sa mă joc acum de-a căluţul.

Si iată limbajul lui la 2 ani si 8 luni:

1. – Tata, a fost foarte frumos din partea ta că mi-ai cumparat ţambalul! Multumesc!

2. – Imi place, mama  ca te-ai purtat frumos cu mine! Multumesc!

3. Eu :  – Tata vrea sa vorbeasca cu tine la telefon. Vrei sa vorbesti?

Matei:  – Nu vreau. Vorbesc peste jumatate de ora.

Si toată ziua plouă cu mulţumesc : Mulţumesc că m-ai lasat să ma uit la desene!

Mulţumesc că m-ai ajutat să adun jucăriile, Mulţumesc , mulţumesc…

E cât se poate de limpede că nimic nu face mai mult decât exemplul personal, că totul vine firesc si senin, că copiii sunt cei mai buni învăţăcei, dar si cei mai buni profesori.

Mi se pare incredibil si da, sunt grozav de mândră 🙂 !

Dragoste… de zăpăducă

IMG_2271-m

Sâmbăta a fost bucurie mare, chiote, ţopaituri… apoi rugăminţi si în final o tristeţe şfâşietoare…

– Mati, de ce-ţi place ţie zăpăduca?

– Pentru că-i bucurie !

Ce înseamnă a descoperi lumea pentru un copil? O bucurie imensă în fiecare secundă, o bucurie pură din care reuşim si noi sa mai furăm  câte o firimitură si rareori câte o bucată întreagă!

– Mama, de ce-ţi place ţie zăpăduca?

– Pentru că-i copilărie!

Zilele acestea am furat din plin si dacă m-ar întreba vreun Moş:

– Ioana, de ce-ţi place ţie viaţa?

I-aş răspunde printre hăulituri:

-Pentru că-i bucurieeeee!