Despre responsabiliate

          Pe copii nu-i intereseaza puterea. Când încep să-si tiranizeze părinţii, o fac pentru că aceştia din urmă nu preiau conducerea. Comportamentul lor „iraţional” nu este expresia unei pofte de putere, ci a durerii că sunt împovăraţi cu prea multa responsabilitate.

(Acesta sunt eu! Tu cine esti?, de Jesper Juul,  Ed. Ponte, pag. 26)

Despre putere

Imi propun să deschid o serie de mici postări în care să aduc în faţă câte un subiect din cartea lui Jesper Juul, Acesta sunt eu! Tu cine esti?,   cu citate sugestive.

Azi,  despre Putere.

Violenţa ca mijloc educaţional, nu dă naştere la respect, ci la teamă. Ea nu-i ajută pe copii să înteleagă diferenţa între bine si rău, ci îi învaţă că este corect să fii violent atunci când deţi puterea. Astfel, cei mici nu învaţă să respecte limitele celor mari, ci să se teamă de consecinţe. ( Cap. Puterea, pag 16)

Acesta sunt eu! Tu cine esti?

Limite, apropiere si respect intre adulţi si copii

Am aşteptat nespus de mult prima carte tradusă în limba română a lui Jesper Juul. Nu-mi place să citesc în alte limbi, o fac, uneori, extrem de rar, însă nu-mi place, nu mă bucură, nu mă emoţionează si nu-mi transmite aşa cum o face dulcele meu grai !

Apoi mai e vorba si despre fericirea de a simţi cartea pe braţe, de a avea contactul direct cu paginile ei, de a-mi afunda nasul în hârtie…

Acesta sunt eu! Tu cine esti? de Jesper Juul

Experienţa lecturii  a fost acaparatoare, vie, fabuloasă.

Dar s-o luăm încetişor…

Povestea începe cu vreo 2 ani în urmă  si a fost dragoste la prima vedere.

In călătoria mea de mămica dornică să-si creasca puiuţul cât mai frumos, am făcut multe popasuri, unele fugitive, altele ceva mai lungi , dar „acasa” cu adevărat am ştiut că am ajuns atunci când am  întâlnint-o  pe Raluca Jacono, consilier familial , fondatoarea si liderul reţelei Familylab Romania, o femeie incredibilă, pe care o admir si o respect nespus.

Atunci am aflat noţiunea de echidemnitate si am avut revelaţia autoresponsabilitaţii. Idei înnodate înspre un pedagog genial, Jesper Juul, autorul celebrei cărţi deja, Copilul este competent (ce urmează si ea să fie tradusă în limba română).

Munca riguroasă, plină de pasiune si de inspiraţie pe care Raluca Jacono o desfăşoara înspre părinţii si pedagogii din România, e încununată cu siguranţă de această apariţie editorială de excepţie.

Acesta sunt eu! Tu cine esti?, un titlu extrem de sugestiv, format dintr-o afirmatie imperativa spre autocunoastere si una interogativa spre cunoasterea celuilalt.

O carte care mie mi-a grăit în primul rând despre mine, despre cât e de important  să-mi cunosc limitele si apoi cu responsabilitate personala să mă îndrept spre celălalt si să-i pot aprecia valoarea reală : Unii spun:” Sunt suma principiilor mele!” Aceştia nu se cunosc încă destul de bine. Cu toţii am fost cineva înainte de a adopta concepţiile noastre si suntem cineva în spatele acestora. De acest „cineva” avem nevoie când devenim părinţi.

In cuprinsul cărţii găsim subiecte precum Puterea si responsabilitatea, Ce sunt limitele, Conflictul sănătos, Confruntarea înseamnă apropiere, „Nu”- un răspuns plin de dragoste, Consecinţe si pedepse, etc.

De asemenea găsim exemple deosebit de grăitoare din experienţa altor părinţi, găsim exemple, alternative autentice, vii pentru o relaţionare cât mai sănătoasă cu cei de lângă noi  si îndeosebi cu puiul ce se deschide spre lume.

Limbajul cărţii e nepretenţios , tonul prietenos, cald.

Paginile exemplarului meu  sunt chinuite, subliniate, rumegate, aş dori să le pot lipi peste tot, aş dori ca cât mai multi părinţi să le afle rostul si să se bucure…

Cartea o puteţi comanda aici si aici. Puteţi să participaţi la lansarea din Timişoara, pe 1 iunie, la libraria Cartureşti din Iulius Mall.

Daţi mai departe din preaplinul vostru , citiţi cartea si împrumutaţi-o, dăruiţi-o! Se-nvredniceşte peste măsură!

Două cărţi si un film ( partea I)

Am reuşit să ajung pe fugă, în ultima zi,  la târgul de carte Bookfest. M-am bucurat cu zâmbet larg si tâmp de puştoaică si am scotocit printre volume adulmecând si contemplând…

Câteva cărticele pentru Teiuţ si apoi două pentru sufletul meu. Le-am strâns în braţe cu nesaţ si am plecat cu pasul ştrengarului spre ai mei băieţi iubiţi.

Curioşi ce am cumpărat?  Bineînţeles scriituri ce nu se depărtează prea mult de universul copiilor 🙂 !

Prima dată m-am avântat la editura Curtea Veche, căci Adele Faber si Elaine Mazlish cu a lor Comunicarea eficienta cu copiii – acasa si la scoala– imi facea cu ochiul de mult timp. Pipăită,  mirosită si răsfoită puţin, desigur că nu am mai lăsat-o din mâini. Apoi,  zăbovind la standul editurii Humanitas, mi-a sărit în ochi mai întâi o copertă cu un băieţel desculţ plutind pe un nor,  apoi titlul scris cu roz si imediat autorul, Eric-Emmanuel Schmitt ( de care m-am îndrăgostit citind cartea de povestiri Cea mai frumoasa carte din lume). Frunzărind-o am observat că tot copilul e figura centrala si am păstrat-o oarecum emoţionată. Oscar si tanti Roz.

Despre ea am să vă povestesc puţin azi, invitându-vă din toată inima să o lecturaţi.

E o carte fragilă, o poveste înduioşătoare si uluitoare! O carte care vorbeşte despre universul pur si miraculos al copilariei, o carte cu un subiect atat de trist, dar culmea cu un mesaj atât de radios. O poveste care murmură despre moarte înca din primele pagini, dar din care răzbate frumuseţea si valoarea vieţii : Am incercat sa le explic părinţilor mei ce-i viaţa, un cadou foarte tare. La început supraestimăm cadoul asta: credem c-am primit viaţa veşnică. După aceea il subestimăm, ni se pare urât, prea scurt, mai că am fi gata să-l aruncăm. In sfârşit, ne dăm seama că de fapt n-am primit-o cadou, ci doar cu împrumut. S-atunci încercăm s-o merităm.

Despre film, genialul Poziţia copilului, la următoarea postare!

Un sfârsit de săptămâna ca un început, dragii mei 🙂 !

Lapte negru

Sunt luni bune de când n-am mai citit o carte de ficţiune, să am răgazul, starea, dar mai ales să am pasiunea nebună cu care sorbeam cărţile-mi atât de iubite. În ultimul an a fost regatul cărţilor de pshihologie, parenting, educaţie pozitiva, comunicare … A fost un câştig enorm, căci i-am descoperit pe Ginott, Salome, J. Juul Th. Gordon, Goleman, Virginia Satir, Ferrini si alţii. Dar simţeam un gol, acolo, undeva, mi-era dor si totuşi nu puteam să privesc spre ficţiune, răsfoiam o carte, parcurgeam câteva rânduri si atât, mai mult mi-era imposibil. N-am înţeles la-nceput ce se-ntâmplă cu mine, apoi n-am mai cercetat si mi-am zis că e doar o perioada si va veni din nou foamea mistuitoare de scriitură, de literă, de cuvânt.

Si săptămâna trecută am primit un dar, o carte, Elif Shafak, Lapte negru(multumesc!)

Si a sosit si ea, mai întâi pâş-pâş, a ciocănit suav la poarta-mi, apoi tot mai insistent si s-a instalat confortabil pe canapea, Ea, Povestea! Si ce fericire….Ce încântare! Ce iubire!!!

Scriitoarea e de- a lui Pamuk( pe care îl ador), iar cartea e subintitulata astfel Despre scris, condiţia de mama si haremul interior. Da, ştiu o să spuneţi c-am trişat puţin, căci se regăşeşte mult mama printe rânduri, dar dincolo de tema depresie postnatale, e o imaginaţie exuberantă, un stil elegant si o poveste acaparatoare.

V-o recomand dragi mămici , minunate femei!