Acasă » lumea mea » „A fost odată ca niciodată ” și bunicul meu magic

„A fost odată ca niciodată ” și bunicul meu magic

(partea I )

Una din bucuriile existenței mele e să citesc povești. E ceva sacru și magic să aduc în glas toată trăirea din lumea lor. Am început să citesc povești unui public mai numeros la grădiniță. Apoi în diferite alte locuri . Cred că de vreo 6 ani încoace nu m-am oprit , însă abia de curând am înțeles de unde izvorăște în mine aceasta chemare.

Am simțit emoția poveștilor din primele săptămâni de viață. Bunicul meu, actor hăruit de comedie, a inventat serii de povești si de personaje aproape zi de zi pentru mine. Îmi amintesc (eram deja măricică, în jur de 5-6 ani) că toți ai casei se adunau în cameră să asculte peripețiile Agripinei si Cioropinei, doua ciori teribil de amuzante , născute din imaginația fantastica a bunicului.

De la 2 ani jumătate am adormit aproape în fiecare seară cu o poveste, pentru că de atunci am hotărât că nu mai vreau sa dorm în alt pat decât în cel al poveștilor. Doar când tataie era plecat în turneu , povestea rătacea cu el prin locuri străine. Astăzi am înțeles și cât de mult îl așteptam să se întoarcă și cum toată așteptarea aceasta îmi bântuie si acum subconștientul.

Când tataie al meu drag îmi spunea povești, mă făcea să simt că eram doar noi doi în Univers, și cele mai intense emoții mă îmbrățișau pe rând. Privirea lui, inflexiunile vocii, postura , dar mai ales sufletul ce răzbătea din spate , pasiunea incredibila de a crede și a transmite la nivel de energie toate stările de spirit, câtă bogăție interioară pot aduce într-o inimă de copil !!!

Nimic nu m-a crescut mai atentă la încărcătura și profunzimea lucrurilor din jur, mai cu înclinație spre emoția de dincolo de cuvinte,mai atentă si mai prezentă la cei de lângă mine ca această experiență pe care am avut privilegiul să o trăiesc de foarte timpuriu.

Dar cred că știați cu toții cât de importante sunt poveștile pentru anii copilăriei. Acolo, în lumea lor , putem deveni oricine, putem ajunge oriunde și mai ales putem simți orice emoție până la capăt. Acolo, copiii pot fi cei mai puternici si eu cred că la vârsta copilăriei mici ăsta e aur curat.

Ce face însă din poveste o experiență întru devenirea copiilor ca oameni sensibili la frumosul din jur, prezenți si conectați la emoțiile lor și ale celorlalți , este, după părerea mea, felul în care povestea ajunge la ei , energia si entuziasmul, emoția si pasiunea adultului care o citește sau care o inventează.

Dar despre acest aspect si despre altele vom depăna povești data viitoare !

Vă îmbrățisez și vă mulțumesc că îmi citiți „poveștile ” !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s