37 …

sunt,  îi pot număra.

nu-i simt,nu-i văd, nu-i cred, dar îi pot număra.

De fapt, cred că de la 37  purced din nou să număr , în cu totul alt fel decât am făcut-o în ultimii  ani  , învăț din nou să merg, să vorbesc, să simt, să văd, să cred si să iubesc.

Si sunt cea mai fericită si recunoscătoare  fiintă de pe pământ că am aceasta șansa.

Si niciodată nu aș fi izbutit fără voi, ai mei dragi de sânge si de cruce, voi, îngerii mei , aripile mele…

Sunt 37 si îi pot număra, dar nu pot număra infinitul de mulțumiri către voi!

La mulți ani, dragii mei, ziua mea e toata a voastra ca și inima mea!

 

013

 

 

 

 

 

Portocaliu – culoarea primului portret!

 

IMG_4094+e  Intr-una din după-amiezele săptămânii trecute , ajunsă la grădi să-mi iau flăcăul înflăcărat, copiii desenau la măsuţe. Am aşteptat în uşa până Matei şi- a terminat desenul si, când ne pregăteam să plecăm, o fetiţă a venit spre noi si i-a întins lui desenul ei :  Uite, Matei, te-am desenat pe tine!

El, modelul, n-a părut deloc impresionat, însă eu…  Desenele copiiilor o înfăţişeaza mai mereu pe mama  sau o floare sau un monstru si ea a vrut să-l deseneze pe Matei, rebelul grupei si cel aşteptat de colegi cu chiote  în fiecare dimineaţă…

Cât de minunată poate fi copilăria !!!!!

Imi place portocaliul: e jucăuş, e impetuos, e liberator !!!

 

Aşa îmi place să meditez!

De vreo câteva săptămâni Matei e vădit preocupat să mă distreze, să-mi provoace râsul cel mai tulmutos. Inventează tot felul de combinaţii de cuvinte, poveşti, chestii fără sens, dar pline de comic, încât după- amiezele uneori Cătă ne gaseste într-o frenezie de râs zgomotos de vai ia iai !

Altădată suntem în supermarket si începe desfătarea, cu ochi suspiciosi la început îndreptaţi asupra-ne, dar încet-încet cu zâmbete tot mai largi primprejur. Facem cumpărături în ritm de râs, e absolut incredibil, trebuie să-ncercaţi!

Apoi seara înainte de culcare, poveşti hazlii, cuvinte pocite si inversate, asociaţii inedite, toate spre aceiaşi captură: râsul cel mai râs, cel mai molipsitor, cel mai eliberator.

Si încet am prins ideea si-am învăţat să preţuiesc aceste momente si să trăiesc la maxim tot ceea ce se creeaza între noi în acele clipe . Si chiar simt că râsul asta ce mi se răspândeste în toată fiinţa si în care mă afund, îngăduindu-l pe deplin, e cea mai intensă meditaţie.

Faină cale deschisă de maestrul meu bălai, calea râsetelor.

Mulţumeeeeesc 🙂 🙂 🙂 !

DSC_6523-e

 

Mă joc, deci fac ce vreau!

Asta e jocul celor mici, jocul care le dă încrederea în sine, jocul care  le dă Puterea!

Azi ne-am jucat de-a doctorul, mult si tare fain! Matei e bolnăvior, puţină febră, dureri în gât, vărsături. După o dimineaţă apatică, în întregime la orizontală, cu poveşti si desene, după prânz a apărut soarele, râsul colorat si niţică zburdălnicie. Printre ele, hop si eu să pregătesc o cină mai tânără, încep să mă vait  că nu mă simt prea bine, că mă doare gâtul, etc. Matei, receptiv instant, aduce termometrul, adică o jumătate de cangur de plastic.

– Trebuie să-ti iau febra!

-Păi,  nu aşa, stai să mă-ntind! 

Imi aşeaza atent termometrul sub braţ:

 M: – Ai 473!

Eu: – Wau! Ce febra !!!

M: – Aduc repede un sirop!

 Eu, văitându-mă si mai tare:

Eu: – Dar mă doare gââââtul!

M: – Deschide gura, să văd!

Eu: – Nu Vreau să-mi bagi aia în gură!

M: – Da, trebuie, e rosuuuu, ai febră în gât!

 – Să-ti dau o pastilă de supt.

Eu: – Am voie să mănânc după ea?

M: – Nu, n-ai voie, trebuie să-ţi se liniştească în burtică!

M: – Si, dupaia trebuie să-ţi dau si granulele!

Eu: – O, mă simt mult mai bine!

M: – Stiu, mama !

A fost jocul lui, a fost în totalitate cel care a a avut puterea, nu s-a mai simţit neputincios, agasat, izolat, nedemn. M-am lasat manevrată în toate chipurile, m-am maimuţărit lamentându-mă si, deşi se amuza mă trata cu deosebită seriozitate. A fost conectare maximă, afecţiune, cunoaştere si terapie.

Vă îndemn să nu uitaţi de Jocul în acest fel! Nici eu nu-l pun în practică cât de des aş vrea, însă e miraculos. Văzându-mă pe mine neajutorată, nevoiaşă si privată de demnitate, i-a permis să se vindece, să fie satisfăcut, să fie el cel puternic.

Hai la joacă, hai, hai, hai !

DSC_7051-m

 

PS. Era să uit de cartea de printre rânduri 🙂 : Reţete de jocuri, de Lawrence J. Cohen

 

 

Păi, s-au cam adunat ceva poveşti…

IMG_4020

Căci am  hoinărit nu glumă în ultimele săptămâni. Si ne-am simţit ca acasa si în Clujul atât de drag nouă (unde mi-am lăsat ca tribut si portofelul 🙂 ) Am redescoperit frumuseţea caldă si dichisită a centrului si ne-am dezmierdat printre atâtea flori în Grădina Botanică.

Mai apoi ne-a lăsat cu ochii mari de uimire si cu gura turuind exclamaţii, Salina Turda. Un proiect care pare desprins din filmele SF, si  care fără doar si poate e pe locul I ( în topul meu) al celor mai bine făcute chestii in România.

Cheile Turzii au venit apoi ca un desert sănătos si savurat încet-încet în tihna mai multor zile.

IMG_3995-e

IMG_3992

DSC_7035

In drumul spre casă nu bănuiam însă ce minunăţii ne mai aşteaptă, aşa că popasul în satul Rimetea  a fost povestea de dragoste a acestei minivacanţe. O poveste cu  munţi de piatră si case din alte vremuri, o poveste care pur si simplu ne-a vrăjit.

DSC_7072-eDSC_7091-e

Si nu s-a terminat, căci Cetatea de la Alba-Iulia a fost ultima filă a cărţii noaste de odihnă, epică si grandioasă.  Si aici băieţii casei au fost în delir : ziduri cât vezi cu ochii, poduri, tunuri, galerii subterane, soldaţi etc. In mare parte renovată, pomişori si flori plantati cu mult gust, un loc fain ce pofteşte la plimbări lungi si romantice 🙂 !

DSC_7135-e

DSC_7132

Zăbovire cât încape, somn peste somn, relaxare, dar si aventură, prieteni noi si inediţi precum lăcuste, greieri si puisori de păsărele, conectare, dar si timp de sfadă,  momente de toate gusturile, una peste alta, vacanţa noastră pe meleaguri băştinaşe a fost mi-nu-na-tă!!!

O vacanţă plină si colorată si vouă,  dragii mei!

IMG_3999