Acasă » Gânduri, frânturi, doruri » „Nu sunt rău şi nici cuminte ! „

„Nu sunt rău şi nici cuminte ! „

      Joi, la plecarea de la grădi, în timp ce-l îmbrăcam pe Mati, un băieţel din grupa lui i-a spus mamei sale că” Matei e rău”! Eu l-am privit zâmbind si i-am zis că nu e rău si nici un copil pe lumea asta nu e rău! Băieţelul m-a privit contrariat si a repetat enunţul. Atunci Matei mi-a cerut cumva să-l conving pe băiat si să repet si eu am făcut-o si apoi mi-a cerut-o încă o dată ca si cum ar fi dorit să o auda la nesfârşit😦 .

In alta zi educatoarea i-a spus naşei lui Mati, care l-a luat de la gradi că Matei a fost foarte cuminte! Emi, naşa i-a răspuns firesc Dar Matei, întotdeauna e cuminte !

Rău, cuminte, cuminte, rău, 

nu mă simt bine, ba chiar mi-e rău

nu-mi face bine, îmi face rău

 si nu mi-e bine, mă doare rău !!!!!!

4 gânduri despre „„Nu sunt rău şi nici cuminte ! „

  1. Zsuzsa, eu spun ne-ascultator, rau e departe si lasa urme grele. Dar as minti daca as spune ca nu i-am zis niciodata asa lui Mati, in momente de maxima oboseala si stres am facut-o si apoi am explicat sincer, extrem de sincer de ce si am spus ca am gresit.
    Copiii de fapt nu ne asculta in anumite momente pentru ca noi nu le transmitem corect mesajul si asta e , nu suntem perfecti, mai gresim, dar important este sa stim asta, sa recunoastem si sa ne autoeducam mereu.
    Pupici!

  2. Da, da, am patit-o si eu, tot asa intr-o dupa amiaza mai grea m-am repezit cu vorba inainte si apoi cand m-am mai racorit, in vreo jumate de ora m-am dus si mi-am cerut scuze pentru iesirea mea exagerata, am explicat, din nou, ca uneori si adultii se pripesc si in loc sa actioneze cu calm, o fac pe dos….la care baietelul meu de 9 ani a ridicat manuta ca un intelept de ultimele cuvinte le-am pronuntat asa mai pe fuga caci parea el a avea ceva serios de zis, dupa moaca mi-am dat seama🙂 Si chiar asa a si fost…nu a considerat necesar sa ma lase sa mi torn cenusa-n cap mai mult decat era cazul…mi-a spus cu inocenta, buna-credinta si calmul de care numai un copil e capabil : „mama, nu e nevoie sa ti para rau, eu stiam ca azi esti obosita si ca te doare si capul, nu ti-am luat in seama cuvintele, tu mereu vorbesti asa doar cand esti obosita si nu are legatura neaparat cu noi”. Asa m-am bucurat cand l-am auzit…in cateva cuvinte a sintetizat ceea ce se intamplase de fapt, si a inteles ca izbucnirea mea Pepsi Max era datorata oboselii. Nu este o scuza asta pt mine insa ma motiveaza ca atunci cand ma simt obosita sa fiu mai atenta la ce semnale emit. Si cu cati decibeli🙂

  3. din chestia cu „mereu vb asa doar cand esti obosita” am dedus ca exista o oarecare regularitate pe care el a constatat-o😛 Deci o sa fiu mai atenta cand survin acele stari normale de oboseala cu cauze diverse…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s