Acasă » Pentru uriasi » Mâncare de curcan cu măsline

Mâncare de curcan cu măsline

Intotdeauna mi-a plăcut să experimentez lucruri noi, să încerc combinaţii mai deosebite, să nu gătesc doar aşa ca să „pun ceva în oală”🙂.  Din fericire am si un soţ care apreciază din plin fantezia la bucătărie si nu mă „condamnă” la a găti doar preparate tradiţionale, chiar din contră…

Aşadar vă propun o mâncărică mai altfel, dar nespus de savuroasă si înmiresmată!

Avem nevoie de:

  • o caserolă pulpe de curcan, dezosate si tăiate bucăţele (500-600 de grame)
  • un ardei( eu am avut roşu la congelator)
  • o ceapa măricică
  • o mână bună de măsline( eu am folosit marinate)
  • 10 cl de vin sau pur şi simplu apă
  • sare, piper, cimbru

Eu am preparat mâncărica în wok. Prima dată am prăjit bucătelele de carne în ulei până s-au albit. Apoi le-am scos pe o farfurie si am pus în locul lor ceapa tăiată bucăţele mai mari, ardeiul la fel. Le-am lăsat 10 minute la foc mic. Am adăugat vinul, măslinele, cimbrul, sare şi piper. Am pus capacul si am lăsat la foc mocnit 30-40 de minute sau până observaţi că, carnea e bine pătrunsă.

Merge de minune cu o garnitură de orez simplu (noi suntem înebuniţi după orez în orice formă) sau cu orice vă place vouă :)!

Poftăăăăăăăăă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s